01 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Câteva zile ne mai despart de startul sărbătorilor de iarnă, care la Galaţi încep odată cu celebrarea Sfântului Andrei, ocrotitorul oraşului nostru dar şi al ţării. Aşa cum ne-am obişnuit, mesele copioase şi vinul fiert nu vor lipsi din meniul festiv, deci ar fi bine să avem grijă ce şi cât mâncăm şi bem, ca să nu ajungem de la bal la spital.
Medicii îndeamnă la cumpătare şi selecţie riguroasă a locului unde se prepară şi se serveşte carne sau vinul fiert.
„Ar trebui să existe o pondere a cantităţii de mici şi alte preparate din carne şi trebuie să se ţină cont foarte mult de capacitatea de digestie a fiecăruia. Cât despre locul unde se prepară astfel de bucate, oamenii ar trebui să fie pretenţioşi, să fie selectivi, să acorde atenţie felului cum sunt depozitate alimentele, cum sunt preparate, dar şi modului în care sunt servite”, ne sfătuieşte medicul de familie Liliana Pavel.
O atenţie deosebită trebuie acordată şi combinaţiei de alimente. Carnea asociată cu brânza îngreunează mult digestia, la fel şi carnea alături de cartofi. După o masă copioasă, bogată în proteine şi grăsimi animale, ar trebui aşteptat un timp de cel puţin două ore pentru a servi un desert. Colacii secuieşti şi turta dulce sau clătitele bogate în ciocolată şi gem vor fi vedetele dulci ale zilelor festive de Sfântul Andrei, dar ar trebui consumate ca şi gustare sau după câteva ore de la o masă principală.
Şi vinul fiert trebuie consumat în cantităţi moderate, pentru că şi el suprasolicită funcţia ficatului, care este pus serios la treabă în aceste zile.
Pentru preîntâmpinarea problemelor grave de sănătate, medicii atrag atenţia vârstnicilor şi bolnavilor care suferă de afecţiuni cardiace că “frigul duce la vasoconstricţie deci la o creşterea a tensiunii arteriale, iar cei care se ştiu cu astfel de probleme ar trebui să evite plimbările lungi dacă vremea este rece“, după cum spune medicul Pavel Liliana.


Articole înrudite