29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Două centre de zi din Galaţi caută voluntari seniori pentru activităţi educaţionale cu copii vulnerabili
Două centre de zi din Galaţi caută voluntari seniori pentru activităţi educaţionale cu copii vulnerabili

Fundaţia Regală Margareta a României a anunţat că, în judeţele Bacău şi Galaţi, 40 de voluntari seniori au oportunitatea de a oferi ajutor la teme şi a participa la activităţi educaţionale în sprijinul a 140 de copii vulnerabili din comunitate. Astfel, în judeţul Bacău, persoanele vârstnice care doresc să contribuie la educaţia celor mici vor putea petrece câteva ore pe săptămână cu copiii de la Centrul de zi „Dominic Savio” din Bacău şi Centrul de zi „Casa YANA” din localitatea Nicolae Bălcescu, iar seniorii din judeţul Galaţi vor putea fi voluntari în centrul de zi „Bunul Samaritean” din localitatea Nicoreşti şi în Centrul comunitar „La Vale” din Galaţi. Cele patru centre din judeţe Bacău şi Galaţi au fost recent incluse în programul „Generaţii-centrul comunităţii”, derulat de Fundaţia Regală Margareta a României şi finanţat de Raiffeisen Bank.

„Două dintre problemele sociale cu care se confruntă astăzi România sunt abandonul şcolar generat de sărăcie şi îmbătrânirea accelarată a populaţiei. Centrele de zi care asigură asistenţă socială şi sprijin educaţional copiilor ce provin din familii nevoiaşe se confruntă adesea cu resurse insuficiente, atât materiale cât şi de personal. În acelaşi timp, mulţi dintre vârstnicii României suferă din cauza pierderii rolului social şi a sentimentului de inutilitate. În acest context, mobilizarea persoanelor vârstnice ca o resursă pentru cei din jur reprezintă o importantă schimbare de paradigmă, dar una absolut necesară pentru încurajarea îmbătrânirii active şi adaptarea la situaţia demografică existentă“, spun iniţiatorii programului.

Iniţiat în 2015, programul aduce împreună voluntari seniori şi copii şi tineri care au nevoie de ajutor şi îndrumare. Programul este implementat în 22 de centre sociale şcoală după şcoală din întreaga ţară, în parteneriat cu Fundaţii Comunitare, care atrag fonduri şi resurse din comunitatea locală pentru a asigura continuitatea proiectelor de acest tip. Prin activităţi de voluntariat, vârstnicii îşi pot valorifica experienţa, iar copiii primesc ajutor la materiile unde întâmpină probleme, îşi fac temele la after-school, ajung să îşi îmbunătăţească rezultatele şcolare, să îşi decopere pasiuni ori să îşi dezvolte noi abilităţi. Seniorii care doresc să se implice activităţi educaţionale, vocaţionale sau recreative în sprijinul copiilor vulnerabili care frecventează cele patru centre pot afla detalii despre voluntariat apelând gratuit numărul 0800-460–001.


Articole înrudite