Eveniment spiritual la Rugineni: IPS Casian a sfințit pictura bisericii, unde au fost aduse moaștele Sfântului Constantin Sârbu

Înaltpreasfințitul Părinte Casian a sfințit duminică pictura bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Rugineni, județul Galați. Cu prilejul acestui eveniment de mare însemnătate spirituală, lăcașul de cult a primit un al doilea ocrotitor ceresc, pe Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu. Evenimentul a adus o mare bucurie comunității locale, în mijlocul credincioșilor fiind adusă spre închinare și cinstire icoana-relicvar ce adăpostește un fragment din sfintele moaște ale noului sfânt ocrotitor.

Slujba religioasă a fost săvârșită de către Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența autorităților locale și a numeroși credincioși. În cadrul rânduielii, Înaltpreasfinția Sa a stropit cu agheasmă și a uns cu Sfântul și Marele Mir pereții interiori proaspăt pictați și icoanele de pe catapeteasmă. În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat viața plină de încercări a Sfântului Constantin Sârbu, parcursul său luminos către sfințenie marcat de răbdare, smerenie și credință puternică, dar și importanța împodobirii bisericii cu noul veșmânt pictural.

În semn de prețuire pentru eforturile depuse în înfrumusețarea bisericii și pentru întreaga activitate pastoral-misionară din comunitate, preotul paroh Nicolae Pleșcan a primit rangul bisericesc de iconom stavrofor. La finalul ceremoniilor, toți credincioșii prezenți au intrat în lăcașul de cult purtând lumânări aprinse și s-au închinat cu profundă evlavie la icoana ce conține sfintele moaște ale Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu.

Sursa foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp