
Potrivit Universităţii Dunărea de Jos, vizitatorii vor putea descoperi machete de mobilier stradal ce pun în valoare designul, ergonomia şi ideile artistice năstruşnice:
„Când ingineria se împleteşte cu arta, rezultatul nu este doar funcţionalitate sau estetică, ci o experienţă care transformă ideile în forme spectaculoase şi inovaţia în emoţie vizibilă.”
Prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău, unul dintre organizatorii evenimentului, spune:
„Este un gen de expoziţie pe care mi l-am dorit de multă vreme, pentru că este vorba despre ingeniozitate, imaginaţie, talent, viziune, rafinament, despre tineri din centre universitare diferite, Galaţi şi Iaşi, care realizează simbioza dintre Inginerie şi Artă, este despre Ingineria Artei sau Arta Ingineriei!”
Vernisajul expoziţiei de machete şi mobilier stradal va avea loc miercuri, 22 aprilie 2026, de la ora 12:00, în Holul Rectoratului UDJG (str. Domnească nr. 47).