Start la cazări în campus! Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi a anunţat programul, iar regula de bază este „primul venit, primul servit”

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi a publicat calendarul oficial al cazărilor în căminele studenţeşti pentru noul an universitar 2026-2027. Reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior atrag atenţia că numărul de locuri este limitat, motiv pentru care repartizarea se va face strict în ordinea semnării contractelor, până la epuizarea tuturor spaţiilor disponibile. Astfel, studenţii sunt sfătuiţi să respecte cu stricteţe zilele alocate pentru a nu risca să rămână fără cazare.

Procedurile se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 09:00 – 16:00, programul fiind structurat clar, pe categorii de studenţi. Startul se va da pe 24 septembrie, zi dedicată exclusiv „bobocilor” înscrişi în anul întâi la programele de licenţă şi masterat. Pe 25 septembrie, uşile căminelor vor fi deschise atât pentru studenţii de anul întâi (licenţă şi masterat), cât şi pentru cei din anii intermediari care au deja precazarea confirmată. Ziua de 26 septembrie este rezervată strict studenţilor din anii intermediari, pe baza aceleiaşi precazări confirmate.

După o zi de pauză, calendarul se încheie pe 28 septembrie, când, în acelaşi interval orar, vor fi aşteptaţi terţii şi tinerii din alte categorii speciale, mai exact repetenţii, studenţii aflaţi în an complementar sau cei exmatriculaţi. O regulă diferită se aplică în cazul tinerilor înscrişi la anul pregătitor: aceştia au flexibilitate totală şi se pot caza pe tot parcursul perioadei menţionate, cu condiţia să se prezinte la administraţia căminelor în timpul programului normal de lucru. (sursa en.ugal.ro)

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp