15 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fermierii gălăţeni s-au întâlnit luni, 29 iulie, la sediul Direcţiei Agricole Galaţi pentru a-şi desemna reprezentanţii în comitetul judeţean de iniţiativă, ce vizează înfiinţarea camerelor pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală. La întâlnire au participat reprezentanţi de la 14 asociaţii agricole din judeţul Galaţi, fiind vorba de Asociaţia Naţională a Tinerilor Producători de Legume şi alte Produse Agricole şi Zootehnice - Matca, Asociaţia Crescătorilor de Taurine Galaţi, Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Galaţi, Asociaţia Producătorilor Agricoli Galaţi, Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România, Institutul de Cercetare Dezvoltare Pentru Ecologie, Acvatică, Pescuit şi Acvacultură Galaţi. Acestora li se adaugă Grupul de Producători „Lotca”, Staţiunea de Cercetare, Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Târgu Bujor, Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine „Dunărea” Galaţi, Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe - Agrostar, Colegiul Medicilor Veterinari şi Asociaţia Producătorilor Agricoli „Fresas” Matca.
Asistenţă tehnică pentru absorbţia de fonduri europene
De la întâlnire au lipsit patru asociaţii de profil, dar fermierii au reuşit să îşi aleagă cei şapte reprezentanţi în comitetul de iniţiativă. Aceştia sunt Anişoara Ciocan (Asociaţia Naţională a Tinerilor Producători de Legume Şi Alte Produse Agricole şi Zootehnice-Matca), George Pintilie (Asociaţia Crescătorilor de Taurine Galaţi), Monica Moraru (Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Galaţi), Elena Patriche (Asociaţia Producătorilor Agricoli Galaţi), Luis Dragomir (Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România), Marlena Talpeş (Institutul de Cercetare Dezvoltare Pentru Ecologie, Acvatică, Pescuit şi Acvacultură Galaţi) şi Anişoara Nicolau (Grupul de Producători „Lotca”). Atribuţiile camerelor agricole judeţene constau, în principal, în oferirea de asistenţă tehnică şi consiliere producătorilor agricoli în vederea absorbţiei fondurilor europene, organizarea de activităţi de popularizare şi asistenţă tehnică de specialitate prin înfiinţarea de loturi demonstrative, demonstraţii practice, târguri, expoziţii, festivaluri, seminare şi simpozioane de profil.


Articole înrudite