Fundaţia IKON comemorează Armistiţiul din Primul Război Mondial

V.A.Comunitate16 noiembrie 2017

Fundaţiei IKON continuă, ca în fiecare an, proiectul ”Memorie Solidaritate Pace-Ceremonial solemn pentru Prima Pace Mondiala”, un proiect comunitar, pios si patriotic, cu continuitate din anul 2000, având în fiecare an participarea Ambasadei Franţei în România şi în colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale, cu autoritati publice şi institutii locale.
Ceremonialul se desfăşoară, vineri, 17 Noiembrie 2017, între orele 11.00 – 12.00, la Memorialul Militar Francez din Cimitirul Eternitatea Galaţi.
”Printr-o voluntară mobilizare, vom marca cel de-al 99-lea an de la Armistiţiul din Primul Război Mondial şi vom comemora sacrificiul militarilor români şi francezi din toate timpurile. Împreună putem să înnobilăm eroii cu miracolul neuitării, dând momentului întreaga solemnitate posibilă, cu freamăt de emoţie filofranceză, aducând florile spirituale ale recunoştinţei noastre pentru un trecut eroic sau depunând o coroană alături de cea a Ambasadei Franţei in România, pentru a reafirma dorinţa contemporană de cooperare şi pace”, se arată într-un comunicat de presă al Fundaţiei IKON.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp