18 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Acest lucru l-a susţinut primarul Galaţiului, Marius Stan, care ne-a declarat că în cadrul unei întâlniri pe care a avut acum câteva zile la Bucureşti cu reprezentanţii Electrocentrale, Romgaz, Transgaz şi Ministerul Energiei s-au purtat discuţii în urma cărora s-a ajuns la un acord pentru încheierea unui nou contract de furnizare a gazelor naturale. Potrivit primarului Marius Stan, una dintre condiţiile încheierii noului contract ar fi ca Electrocentrale să garanteze în favoarea Romgaz cu anumite bunuri ale societăţii. „Sperăm să nu mai fie probleme, dar şi populaţia trebuie să înţeleagă că trebuie să îşi plătească datoriile dar şi factura curentă”, ne-a declarat primarul Stan.

Noul contract, încheiat până miercurea viitoare

Precizarea vine de la directorul general al Electrocentrale, Tudor Petre, care ne-a spus că pentru a constitui garanţiile solicitate de cei de la Romgaz este vorba de diferite obiective ale societăţii în valoare de 95 de milioane de lei, care este şi cuantumul datoriei înregistrate de Electrocentrale către Romgaz. „Noi le-am dat o listă cu o serie de obiective care aparţin Electrocentrale iar dânşii vor alege. Nu este prima dată când se constituie astfel de garanţii, anul trecut am garantat cu sediul societăţii. Important este nu ca Apaterm să achite factura curentă, ci cât mai mult din datoria care se ridică la 35 de milioane de lei, în timp ce Electrocentrale are de achitat la rândul ei către Romgaz suma de 95 de milioane de lei. Va veni iarna, facturile vor fi şi mai mari, deci problemele sunt departe de a se termina”, ne-a declarat directorul general al Electrocentrale.

Articole înrudite