17 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În acest weekend, trecem la ora de vară!
În acest weekend, trecem la ora de vară!

Trecerea de la ora de iarnă la cea de vară se va face în noaptea de sâmbătă 27 spre duminică 28 martie, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că în 28 martie ora 3.00 va deveni ora 4.00. Duminică este cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore. ”Dormim mai puţin”, cum se spune.
La noi în ţară, ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lui octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit. Reintroducerea orei de vară s-a produs în 1979. Până în 1996 (cu mici excepţii), ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie.
În conformitate cu Convenţia fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, ce trece prin localitatea Greenwich, din Marea Britanie, în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2. România se află în fusul orar 2.
În prezent, ora de vară se aplică în ultima duminică din martie (ora 3.00 devine 4.00). În acest an, România va reveni la ora de iarnă în 25 octombrie, când ceasurile vor fi date cu o oră înapoi (ora 4.00 devine ora 3.00).
Parlamentul European a decis renunţarea la sistemul orei de vară şi de iarnă, în care ceasurile sunt ajustate cu o oră în fiecare primăvară şi toamnă. Măsura trebuia să fie aplicată de anul acesta. Statele care decideau să păstreze ora de vară urmau să facă ultima ajustare a ceasurilor în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă ora standard (de iarnă) trebuiau să facă modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021. Situaţia specială creată de pandemia de Covid-19 a dat aceste planuri peste cap, anul acesta fiind puţin probabil să se întâmple ceva în acest sens.
Medicii sunt de părere că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară, deoarece trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase. Studiile au demonstrat că pe perioada de vară sunt mai puţine infracţiuni şi accidente rutiere, iar oamenii consumă mai puţină energie electrică. De asemenea, ţările cu mai multe ore de lumină naturală au locuitori mai fericiţi.


Articole înrudite