În urma verificării dosarelor depuse pentru atribuirea unui loc de parcare, din Micro 21 - zona 1 - subzonele A, B, C, Micro 20 - zona 2 - subzonele A, B, Micro 19 - zona 3 - subzona B, Micro 17/18 - zona 4 - subzonele B, C, D, F, Micro 16 - zona 5 - subzona A, Micro 39C - zona 8 - subzona B, Ţiglina I - zona 9 - subzona A, C, Ţiglina II - zona 10 - subzonele A, B, Mazepa I - zona 16 - zona 19 - subzona A, Port - Strada Dogăriei - zona 20 - subzona A, Parcare - Strada Carnabel - zona 20 - subzona D, a fost publicată lista cererilor declarate admise, în urma etapei de atribuire ce a avut loc în perioada 17 - 29 septembrie 2025, informează Primăria municipiului Galaţi.
În termen de 15 zile (începând din 14 octombrie 2025), solicitanţii ale căror cereri au fost declarate admise vor putea achita tariful abonamentului de parcare domiciliu/reşedinţă. Achitarea tarifului pentru abonamentul de parcare de domiciliu/reşedinţă se poate face prin următoarele modalităţi de plată: cu numerar sau cu cardul bancar la sediile Direcţiei de Taxe, Impozite şi alte Venituri Locale; on-line pe site-ul ghiseul.ro; la staţiile Self Pay. "Neachitarea abonamentului în termenul precizat duce la pierderea dreptului asupra locului de parcare atribuit", atenţionează Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.
Ridicarea abonamentului se va putea face în perioada 20 - 24 octombrie 2025, de la sediul Primăriei Galaţi, din str. Domnească, nr. 54, după achitarea tarifului abonamentului de parcare de domiciliu/reşedinţă. Program cu publicul în vederea ridicării abonamentului: luni, marţi, vineri: în intervalul orar 10.00 - 12.00; miercuri, joi: în intervalul orar 13.00 - 15.00. Abonamentele vor fi valabile începând cu 1 noiembrie 2025. Lista este disponibilă pe site-ul municipalităţii (primariagalati.ro), în secţiunea Anunţuri parcări de reşedinţă.