14 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O nouă funcţie pentru primarul Marius Stan
O nouă funcţie pentru primarul Marius Stan

Primarul Galaţiului, Marius Stan, a participat la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), care reuneşte reprezentanţii de frunte ai celor 103 municipii din ţară şi ai celor şase sectoare ale Bucureştiului. Cu această ocazie, membrii AMR şi-au desemnat şi noile structuri de conducere, respectiv membrii Comitetului Director şi pe cei ai Comisiei de Cenzori. Preşedinte al AMR a fost reales Tudor Pendiuc, primarul municipiului Piteşti, iar preşedinte executiv, primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan. Comitetul Director reprezintă structura executivă a AMR, din care fac parte doi prim-vicepreşedinţi, cinci vicepreşedinţi, un secretar general, un trezorier, un purtător de cuvânt, 11 membri şi opt membri supleanţi. La adunare au participat în calitate de invitaţi premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea şi vicepremierul Gabriel Oprea. Primarul Galaţiului, Marius Stan, a fost ales membru în Comitetul Director.

„Scopul principal al adunării a fost desemnarea structurii de conducere. Faptul că am fost ales în Comitetul Director, un lucru care cred că este bun pentru Galaţi, sper că îmi va putea da posibilitatea ca în cadrul întâlnirilor lunare care vor avea loc să fac toate demersurile pentru ca să găsesc susţinere pentru oraş”, ne-a declarat primarul Stan.

Rămâne de văzut dacă noua funcţie pe care o are primarul Galaţiului se va concretiza şi în beneficii pentru Galaţi, şi aici ne referim de exemplu la obţinerea de fonduri cât mai consistente de la bugetul statului.


Articole înrudite