26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Omul de afaceri Adrian Negru, asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale, este judecat în prezent de Judecătoria Galaţi pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave. Adrian Negru a mai fost trimis în judecată pentru fapte similare în cursul anului 2006, fiind condamnat de Judecătoria Sectorului 1 din Bucureşti la 7 ani de închisoare, pedeapsă ce a fost menţinută de Tribunalul Bucureşti, dar sentinţa nu este definitivă. Omul de afaceri mai are în derulare un alt proces de corupţie pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 din Bucureşti, faptele fiind practic similare cu cele descrise anterior, iar Tribunalul Bucureşti a decis recent ca procesul să fie rejudecat de prima instanţă. Procurorii anticorupţie gălăţeni au descoperit că, în cursul anului 2004, firma lui Adrian Negru, SC FISHAGRO TOUR SRL Bucureşti, a devenit beneficiarul proiectului „Centrul de editare programe software şi de consultanţă IT pentru îmbunătăţirea mediului economic şi de afaceri”, proiect finanţat prin programul PHARE – RICOP.
Dosarul rămâne la Galaţi
Adrian Negru a cerut ca procesul de corupţie de la Galaţi să fie strămutat la o altă instanţă similară din ţară, dar judecătorii i-au respins cererea zilele trecute, astfel că o decizie în acest caz va fi luată de Judecătoria Galaţi. Adrian Negru este acuzat de procurorii anticorupţie că, în calitate de reprezentant legal al beneficiarului şi de manager de proiect, a folosit documente inexacte (state de plată fictive, raportări de cheltuieli nereale, neavând la bază documente justificative legale, oferte nereale, însoţite de documente nereale, însuşirea unei licitaţii fictive şi a unor achiziţii trucate), în baza cărora a încasat pe nedrept suma 92.166,46 euro, provenind din fonduri PHARE. Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE Bucureşti, din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, s-a constituit deja parte civilă în proces cu suma amintită. În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui imobil aparţinând omului de afaceri. Administratorul SC FISHAGRO TOUR SRL riscă până la 20 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.


Articole înrudite