11 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Rusalii 2025: Rămurele de nuc sfinţite oferite credincioşilor din municipiul Galaţi - FOTO
Rusalii 2025: Rămurele de nuc sfinţite oferite credincioşilor din municipiul Galaţi - FOTO

La marele praznic al Pogorârii Duhului Sfânt, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit Sfinta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală ”Sf. Apostol Andrei şi Sf. Ierarh Nicolae” din Galaţi.
La slujba arhierească, împreună cu soborul de slujitori au fost prezenţi mulţi credincioşilor din municipiul Galaţi, veniţi cu evlavie la cel mai reprezentativ locaş de cult al eparhiei pentru a se ruga şi a mulţumi Milostivului Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra lor.
Rugăciunea străruitoare împletită cu cântarea corală au adus multă bucurie şi aşezare duhovnească în sufletele slujitorilor şi credincioşilor deopotrivă.
La momentul cuvenit, mai mulţi copii prezenţi la slujbă fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit credincioşilor despre lucrarea Duhului Sfânt în lume, întemeierea Bisericii văzute la Ierusalim şi sălăşluirea Mângâietorului în sufletul omului.
”Harul Sfântului Duh, Mângâietorul, promis de Mântuitorul la Înălţare, peste Sfinţii Săi Apostoli S-a pogorâi, i-a luminat şi ne-au învăţat să ne închinăm Sfintei Treimi, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh în Biserica harului, care prelungeşte prin Botez focul curăţitor al păcatelor – înnoirea, întărirea şi ajutorul nostru, pentru a rămâne în unitate sfântă şi în lucrare binecuvântată, căci şi noi fiecare primim Duhul Sfânt şi suntem templele Duhului Sfânt, aşa cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel”, a apus ierarhul.
În continuarea Sfintei Liturghii, chiriarhul Dunării de Jos a săvârşit rânduiala Vecerniei speciale numită şi Vecernia plecării genunchilor în cadrul căreia au fost rostite cele şapte rugăciuni de invocare a Duhului Sfânt şi s-au sfinţit ramurile de nuc, simbol al limbilor de foc ce au stat deasupra capetelor Sfinţilor Apostoli.
La sfârşitul sfintelor slujbe, după datină, Înaltpreasfinţia Sa i-a binecuvântat cu Aghiasmă pe cei prezenţi şi le-a oferit rămurele de nuc pe esplanada Catedralei pentru a vesti şi celor de acasă bucuria praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Galerie de imagini, mai jos!


Articole înrudite