16 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primarul municipiului Tecuci, Eduard Finkelstain, a început bifarea realizărilor din perioada „domniei”, atât pe cele finalizate, cât şi proiectele în curs de execuţie care vor fi finalizate pe parcursul acestui an.
„Printre cele mai importante obiective se numără reabilitarea pârâului Tecucel, care, deşi nu s-a finalizat, mai are foarte puţin şi poate fi înscris în rândul obiectivelor atinse şi care sunt de o reală importanţă pentru tecuceni. Un al doilea obiectiv important îl reprezintă centura ocolitoare a oraşului, care a devenit certitudine după şapte ani de aşteptare, dar nu de aşteptare, ci de luptă continuă”, a declarat Eduard Finkelstain, primarul municipiului Tecuci.
În cursul zilei de ieri, acesta trebuia să aibă o întâlnire cu secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Răzvan Murgeanu, pentru a semna proiectul privind reabilitarea zonei de sud a municipiului Tecuci. „Acest proiect este ultimul dintre proiectele pe fonduri europene pe care îl vom pune în practică şi pot spune cu mândrie că toate proiectele realizate pe fonduri europene au fost finanţate. Proiectul privind reabilitarea zonei de sud a oraşului este unul dintre cele mai importante, cu o valoare de 7 milioane de euro”, ne-a declarat primarul Tecuciului. Cu toate acestea, planurile de investiţii par a merge mult mai departe, pentru acest an fiind în plan mai multe obiective, unele dintre acestea trenuind a fi discutate chiar cu importantul oaspete, Răzvan Murgeanu. Printre subiectele pe care primarul tecucean şi le propusese să le discute se numărau cele privind finanţarea realizării unor noi locuinţe sociale, având în vedere faptul că la nivelul municipiului Tecuci există sute de cereri la acest capitol, precum şi posibilitatea finanţării lucrărilor privind realizarea unor noi reţele de canalizare. Tot în perioada următoare se doreşte investirea în zona verde a oraşului, prin realizarea a două mari proiecte, parcul de distracţii de pe terenul fostului Parc Zoo, dar şi finalizarea lucrărilor începute în anul 2011 privind modernizarea Parcului 1 Mai. Iar spre finalul listei de dorinţe se poziţiona o altă centură a oraşului, mult mai mică, menită să facă legătura între Tecuci, Matca şi Corod.


Articole înrudite