28 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
"Şi negru şi alb şi gri" a adus zâmbete la Galaţi
"Şi negru şi alb şi gri" a adus zâmbete la Galaţi

Publicul vrea comedie, o spun toate sondajele, o arată de multe ori şi biletele vândute, da, publicul vrea să vină la teatru şi să râdă. Există multe feluri în care te poţi apropia de o piesă de teatru. Cu teamă, cu pioşenie, cu îndrăzneală, curaj, inconştienţă, superioritate, curiozitate, având certitudini, având nedumeriri. Stai în sală şi printre replicile actorilor simţi atitudinea regizorului faţă de text. Textul viu, plin de sensibilitate şi de umor, al lui Mimi Branescu, nu abordează deloc convenţional problema dragostei. Toate aceste inimi diferite bat mai repede atunci când realitatea nu e ceea ce pare a fi. Un drum iniţiatic, în care sondarea trecutului dezvăluie treptat adevărul despre prezent. De la o dramă familială ajungem, cu umor, la comedia vieţii cotidiene. Marina, afectată cândva de un accident vascular cerebral, porneşte acum împreună cu fiica sa, Lena, într-o călătorie, vizitându-şi rând pe rând fratele şi sora după moartea soţului ei. Intoleranţa la nedreptate devine leit motivul pentru comentariile sale despre rude şi evenimente petrecute în familie, descrise cu lux de amănunte într-un caiet pe care Marina abia acum, simte nevoia de a le dezvălui. După moartea mamei sale, ce survine destul de curând Lena, însoţită de caietul mamei sale, va relua vizitarea rudelor, un drum ce va deveni iniţiatic, cercetarea trecutului dezvăluindu-i din ce în ce mai tare, de fapt, adevărul despre prezent. O demonstraţie impecabilă de virtuozitate actoricească. Deşi întâmplările par a nu avea nimic comic, zâmbeşti, nu o dată, surprins de ideile regizorale. Nu există o secundă vreun deget băgat în ochiul spectatorului, ci un umor perfect stăpânit care decurge din replicile unei piese cu structură impecabilă şi replici livrate milimetric. Ritmul nu cade nicio secundă, iar toboganul de boroboaţe comice primeşte câte o nouă volută cu fiecare subiect abordat. Sunt oameni atât de vulnerabili, încât sunt îngenuncheaţi şi de cele mai mici furtuni trecătoare; sunt oameni prăbuşiţi care renasc din propriul hău în care s-au pierdut şi sunt oameni care poartă în ei puterea de a-şi vindeca durerile sufletului şi trupului. Nu avem toţi aceeaşi rezistenţă în faţa a tot ceea ce primim de la viaţă, şi totuşi, ne apărăm când suntem acuzaţi deşi ştim că greşelile trecutului fragilizează prezentul. Şi asta e viaţa, cu tot ce trăim, bun, rău, alambicat. Piesa "Şi negru şi alb şi gri" de la Teatrul Metropolis Bucureşti a fost la Galaţi cu distribuţia, Dana Dogaru, Carmen Tănase, Mirela Oprişor, Natalia Călin, Adrian Titieni, Vlad Zamfirescu şi Tudor Aaron Istodor în regia Mimi Brănescu şi scenografia Nina Brumuşilă.


Articole înrudite