Odată cu venirea toamnei, deşeurile vegetale sunt generate în cantităţi mai mari, astfel, SP Ecosal vine în ajutorul cetăţenilor prin strângerea şi colectarea acestor deşeuri cu titlu gratuit.
Aţi făcut curăţenia de toamnă prin curte şi nu ştiţi ce să faceţi cu deşeurile vegetale? 🍁
Pentru locuitorii din zonele de case, SP Ecosal colectează deşeurile vegetale separat de restul deşeurilor, cu specificaţia ca deşeurile vegetale (frunze, iarbă etc.) să fie puse în saci care să fie legaţi pentru a evita împrăştierea acestora, iar crengile trebuie să fie ordonat legate urmând a fi ridicate de la poarta casei în urma unui apel la numărul de telefon 0236.312.282, de luni până vineri, în intervalul orar 06.00 - 20.00, iar sâmbătă şi duminică, între orele 06.00 - 14.00, sau la adresele de mail:
Asociaţiile de proprietari sau persoanele care au adunat frunzele şi deşeurile verzi din grădinile blocurilor pot solicita ridicarea lor la numărul de telefon şi adresele de mail mai sus menţionate 👆.
Important este ca deşeurile să fie adunate într-un loc uşor accesibil pentru a permite accesul utilajelor Ecosal.
Persoanele juridice pot transporta în regim propriu deşeurile vegetale la Staţia de compostare Barboşi, iar dacă au nevoie de încărcarea şi transportul acestora, sunt rugate să contacteze SP Ecosal la adresele menţionate anterior, cu precizarea că, în cazul lor, acest serviciu este contra cost.
Precizăm cu această ocazie că deşeurile vegetale sunt prelucrate, urmând procedurile specifice obţinerii compostului, la Staţia de sortare şi compostare Barboşi.
⚠️ Reamintim că este interzisă abandonarea, arderea/incinierarea de resturi vegetale pe terenuri aparţinând domeniului public cât şi pe terenuri proprietate privată. Arderea frunzelor şi a altor resturi vegetale este considerată contravenţie şi se pedepseşte prin lege cu o amendă de la 400 lei la 800 lei, pentru persoanele fizice, şi de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele juridice.
SP Ecosal 🍂
