25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tinere Talente 2018: Selecţie în rândul elevilor şi studenţilor din Galaţi
Tinere Talente 2018: Selecţie în rândul elevilor şi studenţilor din Galaţi

Fundaţia Principesa Margareta a României organizează o nouă selecţie în cadrul programului de burse Tinere Talente, ediţia 2018. Astăzi, luni, 27 noiembrie 2017, peste 300 de elevi şi studenţi din Galaţi, care frecventează instituţiile de învăţământ cu profil de arte plastice şi muzică, sunt invitaţi să afle despre oportunitatea burselor Tinere Talente. Întâlnirile Fundaţiei Principesa Margareta a României cu tinerii muzicieni şi artisti plastici vor avea loc în amfiteatrul Liceului de Artă Dimitrie Cuclin, începând cu ora 12:00, respectiv ora 13:00.
Programul Tinere Talente susţine şi promovează tinerii artişti din familii cu venituri modeste, care nu-şi pot dezvolta talentul din cauza lipsurilor materiale şi financiare. Bursele Tinere Talente se acordă pe perioada unui an calendaristic şi permit tinerilor să îşi cumpere materiale de lucru şi instrumente, să participe la concursuri, concerte, expoziţii şi cursuri de specializare în România şi în străinătate. De asemenea, Fundaţia Principesa Margareta a României organizează anual o tabără de creaţie şi o serie de diferite workshop-uri şi mentorate artistice. La selecţie pot participa elevi şi studenţi ai liceelor şi universităţilor de arte plastice şi muzică din România, cu vârste cuprinse între 14 şi 24 de ani, care provin din familii cu venitul de sub 1.400 lei/ membru de familie. Candidaţii sunt invitaţi să trimită dosarul de aplicaţie prin e-mail sau prin poştă până la data de 18 decembrie 2017. După evaluarea candidaţilor din punct de vedere social, un prestigios juriu de specialitate îi va selecta pe cei mai talentaţi tineri ca bursieri ai programului Tinere Talente 2018.


Articole înrudite