02 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO: Uzina de Apă a fost gazdă de Ziua Mondială a Apei
FOTO: Uzina de Apă a fost gazdă de Ziua Mondială a Apei

Ziua Mondială a Apei (World Water Day) este sărbătorită pe 22 martie în întreaga lume, iar Tema anului 2024 a fost „Apă pentru pace”. "În cadrul activităților dedicate Zilei Mondiale a Apei, am deschis porțile stației de tratare a apei Uzina de Apă Galați pentru cei care și-au exprimat interesul de a vedea îndeaproape de unde vine apa de la robinet. În zi de sărbătoare ne-au fost oaspeți aproximativ 100 de copii de la Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei”, care, plini de curiozitate, entuziasm și dezinvoltură, ne-au înseninat ziua. APA CANAL Galați marchează Ziua Mondială a Apei în fiecare an printr-o serie de acțiuni. Prin distribuirea pe rețelele sociale a unor informații privind tema din acest an am încercat să ajutăm cât mai mulți oameni să înțeleagă importanța conservării apei și a accesului la apă curată și sigură. În același scop s-au derulat activitățile din cadrul campaniei „Porți deschise”", transmite societatea. FOTO, mai jos!

  • Galerie Foto:

Articole înrudite