„Memoria timpului” – universul suprarealist al lui Gheorghe Andreescu, la Galeria „Nicolae Mantu” din Galați

Galeria de Artă „Nicolae Mantu” din Galați a găzduit vineri, 16 octombrie 2026, vernisajul expoziției personale „Memoria timpului”, semnată de artistul plastic Gheorghe Vasile Andreescu. Evenimentul a adus în fața publicului lucrări de pictură și grafică realizate în ultimii ani, reunind teme, simboluri și viziuni plastice care definesc universul unui artist cu o carieră de peste cinci decenii.

Născut la Galați, la 29 iulie 1946, Gheorghe Andreescu este una dintre personalitățile reprezentative ale vieții artistice de la Dunărea de Jos. Pictor, grafician, scenograf, restaurator și muzeograf, el și-a construit un parcurs profesional în care experiența muzeală, preocuparea pentru patrimoniu și practica teatrală au contribuit la conturarea unui limbaj plastic distinct.

Un artist între istorie, scenografie și imaginar

Vernisajul a fost deschis de prof. Constantin-Adrian Corcăcel, președintele Filialei Galați a Uniunii Artiștilor Plastici din România, alături de invitata de onoare, Mimi Necula, jurnalistă și critic de artă, cunoscută pentru activitatea sa în domeniul emisiunilor culturale și pentru colaborarea cu TVR Cultural. Discursurile au oferit publicului repere biografice și profesionale, dar și interpretări critice ale unei creații în care istoria, arhitectura și ficțiunea se întâlnesc într-un spațiu al evocării și al reflecției.

La eveniment a fost prezent și scriitorul și omul de televiziune Cătălin Negoiță, care i-a mulțumit artistului pentru ilustrațiile și coperta realizate pentru volumul său de poezie „ADN”. Alături de publicul iubitor de artă s-au aflat membri ai echipei Express TV și reprezentante ale clubului Kiwanis, printre care Viorica Macovei.

În intervenția sa, Mimi Necula a evidențiat amploarea unei activități artistice desfășurate de-a lungul a peste cincizeci de ani, de la absolvirea Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, în 1973, până la proiectele care au consolidat reputația lui Gheorghe Andreescu în spațiul cultural românesc.

Artista și criticul a remarcat că istoria reprezintă una dintre principalele surse de inspirație ale pictorului, însă nu este tratată ca o simplă reconstituire a trecutului. În compozițiile sale, personaje, edificii și simboluri se suprapun asemenea unor straturi ale memoriei, construind narațiuni care depășesc granițele realului și pătrund în teritoriul imaginarului.

În această perspectivă, trecutul nu este reprodus documentar, ci reinterpretat afectiv și simbolic. Artistul selectează și recompune elementele istorice după o logică proprie, apropiată de aceea a scenografului care construiește o lume pe scenă: fiecare obiect, fiecare arhitectură și fiecare personaj capătă o funcție în economia unei narațiuni vizuale.

Scenograful care transformă imaginea în poveste

Experiența îndelungată în scenografie își pune amprenta asupra picturii și graficii lui Gheorghe Andreescu. Spațiile sunt elaborate, arhitecturile au adesea dimensiuni monumentale, iar compozițiile sunt organizate în planuri multiple, care pot conduce privirea către direcții convergente sau divergente.

În lectura propusă de Mimi Necula, aceste construcții vizuale nu aparțin neapărat unui loc sau unei epoci identificabile. Ele configurează, mai degrabă, stări de contemplare și scenarii simbolice, în care istoria, literatura, teatrul și ficțiunea se intersectează.

Imaginea funcționează simultan ca decor și ca instrument de interpretare. Arhitecturile, obiectele și personajele nu sunt simple elemente figurative, ci indicii care invită privitorul să recupereze, să recunoască sau să recompună semnificații. Fiecare detaliu poate deveni punctul de plecare al unei lecturi personale, iar tabloul se transformă într-un spațiu al descifrării.

Această abordare explică și particularitățile plastice ale expoziției „Memoria timpului”. Compozițiile păstrează dinamica unei scene teatrale, chiar și atunci când personajele par suspendate într-o liniște enigmatică. Volumele, contrastele și raporturile dintre planuri creează impresia unei lumi aflate între apariție și dispariție, între memoria concretă și proiecția imaginară.

Întrebat ce caracteristică majoră definește opera sa, Gheorghe Andreescu a răspuns concis: suprarealismul. Răspunsul sintetizează o viziune în care obiectele familiare, arhitecturile istorice și simbolurile capătă asocieri neașteptate, iar realitatea vizibilă devine suport pentru o realitate interioară, construită prin metaforă.

De la Muzeul de Artă Vizuală la Grupul „Axa”

Formarea profesională a lui Gheorghe Andreescu a început la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde a absolvit în 1973, la clasa profesoarei Ileana Balotă. În același an a avut prima expoziție personală, la sala „Kalinderu” din Capitală.

Ulterior, și-a aprofundat cunoștințele în domeniul restaurării ceramicii, sticlei, metalelor și sculpturii, prin stagii de pregătire la Muzeul Peleș din Sinaia și la Muzeul Național de Artă al României.

Între 1975 și 2017, a activat ca muzeograf la Muzeul de Artă Vizuală din Galați, contribuind la viața expozițională și la promovarea artei contemporane. Experiența instituțională, contactul cu patrimoniul și familiaritatea cu diverse tehnici și materiale au reprezentat repere importante în evoluția sa artistică.

Un alt moment semnificativ îl constituie participarea la înființarea Grupului „Axa”, în 1995, alături de Ioan Simion Mărculescu, Jana Andreescu, Sava David, Sergiu Dumitrescu, Tudor Ioan, Gheorghe Miron și Anca Tofan. Grupul a organizat expoziții naționale și internaționale, contribuind la afirmarea unor direcții de expresie artistică și la consolidarea dialogului dintre creatorii contemporani.

Activitatea lui Gheorghe Andreescu s-a desfășurat atât în pictură și grafică, cât și în scenografie și artă monumentală. În cadrul Uniunii Artiștilor Plastici din România, a fost ales vicepreședinte al Filialei Galați în 2016, iar din 2020 a ocupat funcția de președinte al filialei.

O pictură a contrastelor și a simbolurilor

Universul plastic al artistului se remarcă prin diversitatea temelor și printr-o construcție compozițională puternic influențată de gândirea scenografică. Mitologiile egipteană, greacă și romană, arhitecturile antice și medievale, ruinele, mobilierul vechi și obiectele cu valoare simbolică reapar în configurații care sugerează fragilitatea civilizațiilor, tensiunile societății și permanenta transformare a lumii.

Calul, scara, scaunul, copacul sau bufnița nu sunt doar prezențe recognoscibile, ci motive recurente, încărcate de sugestii și interpretări. Prin asocierea lor cu edificii monumentale, spații suspendate și structuri arhitecturale imaginare, artistul construiește un vocabular vizual în care elementele concrete dobândesc sensuri metaforice.

Cromatica reținută, îmbogățită uneori de accente aurii, contrastele dintre lumină și întuneric, precum și dinamica tușelor susțin atmosfera dramatică a compozițiilor. Ecourile expresionismului se întâlnesc cu cele suprarealiste, iar densitatea materiei picturale alternează cu zone de transparență și lumină.

În acest univers, monumentalitatea nu este doar o problemă de dimensiune, ci și una de construcție a spațiului și a sensului. Pictura devine o scenă pe care timpul, memoria și imaginarul își dispută prezența.

Crezul artistic al lui Gheorghe Vasile Andreescu exprimă limpede această preocupare pentru echilibrul compozițional: „Crezul meu în artă este pictura de calitate, bazată pe echilibru între linie şi culoare, între închis şi deschis, între spaţiu şi monumentalitate. Indiferent de ceea ce fac, cred eu că se cunoaşte”.

O personalitate a culturii vizuale gălățene

Importanța lui Gheorghe Andreescu pentru viața culturală locală a fost subliniată și de Mariana Tomozei Cocoș, care l-a descris drept o personalitate a artelor plastice gălățene, a cărei activitate a depășit de mult limitele orașului, prin participări constante la manifestări naționale și internaționale.

Dincolo de activitatea sa de pictor, scenograf, restaurator, muzeograf și profesor, autoarea evidențiază rolul formativ al unei prezențe dinamice, susținute de o pregătire profesională temeinică și de implicarea în viața artistică.

O altă evocare memorabilă îi aparține unui fost director al Muzeului de Artă Vizuală din Galați, care îl redescoperea pe artist, în 2018, prin prisma unei evoluții plastice capabile să reia teme mai vechi în formule cromatice și compoziționale noi.

În acea evocare, caii și arhitecturile subiective deveneau repere ale unei lumi în permanentă mișcare, în care încremenirea și dinamismul, contrastele și reînnoirea se împleteau într-o expresie artistică inconfundabilă. Imaginea „veșnic tânărului și neliniștitului Andreescu” surprinde, dincolo de portretul unui creator, disponibilitatea acestuia de a-și reinterpreta propriile teme și de a căuta noi modalități de exprimare.

Memoria ca spațiu al reîntoarcerii

Expoziția „Memoria timpului” propune mai mult decât o întâlnire cu pictura și grafica unui artist consacrat. Ea deschide un dialog despre felul în care trecutul continuă să existe în prezent, nu ca o succesiune de date și evenimente, ci ca o acumulare de imagini, emoții și semnificații.

La Gheorghe Andreescu, memoria nu conservă pur și simplu ceea ce a fost. Ea transformă, selectează și recompune, construind lumi în care arhitectura devine metaforă, obiectul capătă valoare simbolică, iar istoria se eliberează de constrângerile unei interpretări strict documentare.

În fața lucrărilor sale, privitorul este invitat să intre într-un teritoriu al ambiguității fertile, în care nimic nu se epuizează într-o singură explicație. Fiecare compoziție păstrează ceva din rigoarea scenografului, din sensibilitatea pictorului și din fascinația pentru miturile care traversează civilizațiile.

Prin „Memoria timpului”, Gheorghe Andreescu își reafirmă identitatea artistică și oferă publicului gălățean prilejul de a redescoperi o operă în care experiența acumulată de-a lungul deceniilor se întâlnește cu libertatea imaginarului.

Este, în fond, o invitație la contemplare și la rememorare, într-un univers în care timpul nu dispare, ci se transformă continuu în imagine, simbol și poveste.