
Luna februarie debutează la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gulliver” din Galaţi cu spectacolul muzical „Despre greieri şi furnici”, care va avea loc sâmbătă, 1 februarie, de la ora 10.30, şi care dă tonul unei luni dedicate copiilor, tinerilor şi întregii familii.
Cea mai nouă producţie din repertoriul teatrului se remarcă printr-o puternică dimensiune educativă, folosind muzica drept mijloc principal de transmitere a unor valori esenţiale precum munca, prietenia, cooperarea şi respectul faţă de diversitate. Construit într-o manieră interactivă, spectacolul le oferă celor mici o experienţă participativă, în care sunt invitaţi să devină parte din poveste, într-un univers plin de ritm, culoare şi emoţie.
Prin mesajul său accesibil şi finalul vesel, „Despre greieri şi furnici” propune o reflecţie adaptată vârstei asupra importanţei unităţii şi armoniei, transformând reprezentaţia într-o adevărată sărbătoare comună, apreciată deopotrivă de copii şi părinţi.
Programul lunii februarie de la Teatrul „Gulliver” continuă cu spectacole variate, adresate diferitelor grupe de vârstă. Pe 8 februarie, de la ora 10.30, este programat spectacolul „Punguţa cu doi bani”, iar în aceeaşi zi, de la ora 18.00, publicul este invitat la „Pasărea măiastră”. Pe 15 februarie, de la ora 10.30, va avea loc spectacolul „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”. Finalul lunii aduce, pe 22 februarie, spectacolul „De mână cu tine”, de la ora 10.30, şi „Harap Alb”, de la ora 18.00.
Biletele pentru spectacolele Teatrului pentru Copii şi Tineret „Gulliver” pot fi achiziţionate online, de pe site-ul instituţiei, sau direct de la sediul teatrului, în ziua reprezentaţiei, înainte de începerea spectacolului, în limita locurilor disponibile.





