După succesul premierei spectacolului „Despre greieri şi furnici”, în regia Silviei Roman, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gulliver” din Galaţi anunţă un program divers pentru luna noiembrie, cu reprezentaţii dedicate publicului de toate vârstele.
Programul include spectacolele:
– „Despre greieri şi furnici”, 2 noiembrie, ora 10:30, vârsta 4+
– „Cei trei purceluşi”, 9 noiembrie, ora 10:30, vârsta 3+
– „Alice in Wonderland”, 9 noiembrie, ora 18:00, vârsta 10+
– „Poveste de pluş”, 16 noiembrie, ora 10:30, vârsta 0+
– „Vrăjitorul din Oz”, 23 noiembrie, ora 10:30, vârsta 5+.
Spectacolul „Despre greieri şi furnici” reuneşte actori precum Nicoleta Miru-Cosma, Andrei Ciugulea, Andrei Dombrovschi, Cosmin Cosma, Andrei Midişan, Cristina Gheorghe, Nicole Lungu, Miruna Dobrotă, Alin Albu, Valeria Taban, Ramona Păuc, Elena Marin şi Adina Ariton. Producţia transmite mesaje despre prietenie, diversitate, muzică, muncă şi familie.


 
                         
                         
                         
                                
 
                         
                        