17 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Se închide Filelist, cel mai mare site românesc de torrente
Se închide Filelist, cel mai mare site românesc de torrente

Administratorul de sistem al Filelist, ”EboLLa”, a anunţat că acesta se va închide după 16 ani de funcţionare. Filelist.io este cel mai mare tracker de torrente din România.

“Dragilor,
Îmi pare rău că trebuie să vă adresez acest anunţ, însă aici se încheie activitatea trackerului nostru. Este important să înţelegeţi şi să acceptaţi această decizie. Deşi a fost una dificilă, a fost luată în urma unor evaluări atente şi din motive bine întemeiate.

Din nefericire nu mai dispun de timpul necesar pentru a mă ocupa de site. Un asemenea site necesită o implicare destul de mare şi priorităţile mele din viaţa de zi cu zi s-au schimbat în ultimii ani. Timpul este cea mai preţioasă resursă pentru noi toţi iar eu am investit suficient timp aici.

Am vrut să las site-ul altcuiva, care să se ocupe de comunitate în continuare dar din păcate nu am cui să-l las. ToXiC, cel care urma să îmi ia locul nu mai este printre noi.

Responsabilitatea este mare, avem un număr imens de useri care au şi date sensibile ce nu pot fi lăsate pe mâinile oricui. Se pot face abuzuri mari şi cine are puterea absolută poate decide orice cu privire la tot ce ţine de comunitate, deci evident este nevoie de un om de încredere, capabil dar care să aibă şi cunoştinţe tehnice foarte avansate pentru a asigura securitatea userilor şi buna funcţionare a site-ului.
Destul de greu de găsit un asemenea om care să fie integrat aici şi să împărtăşească aceleaşi valori şi să aibă aceeaşi dedicare de care v-aţi bucurat în ultimii 16 ani.

Am decis că cel mai OK este să închid site-ul decât să risc cu asa ceva.
Îmi pare sincer rău, am investit şi eu foarte multă muncă aici şi mereu am avut comunitatea în suflet.

În calitate de SysOp vă mulţumesc pentru implicarea voastră activă în comunitatea noastră. Am apreciat profund contribuţiile valoroase, pasiunea pe care aţi adus-o şi efortul depus. FileList nu ar fi ce este astăzi fără implicarea voastră, a tuturor!

Ce se întâmplă de acum înainte?
Din momentul acesta donaţiile sunt închise iar suma pe care o deţinem acoperă cheltuielile pentru încă 2-3 luni de zile.
În acest timp vă puteţi încă bucura de site, puteţi descărca ce aveţi nevoie de aici şi puteţi să vă postaţi mesajul de rămas bun în topic.
După ~3 luni, undeva prin ianuarie 2024, site-ul se va închide definitiv.

Cu dragoste şi preţuire,
EboLLa”

În urmă cu 3 ani, acest site de torrente a devenit inactiv pentru câteva zile ca urmare a faptului că procurorii de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au obţinut punerea sub sechestru a site-ului. Atunci, Filelist.ro nu a mai putut fi accesat, iar cei care reuşeau totuşi sî intre pe Filelist.ro erau întâmpinaţi de mesajul: „Acest nume de domeniu este sechestrat în conformitate cu dispoziţiile art.249 din Codul de procedură penală. Prezentul nume de domeniu face obiectul unei cauze penale”.

A fost singura dată în istoria de peste un deceniu de funcţionare a site-ului de torrente când autorităţile române au încercat să ia o măsură împotriva acestuia, deşi activităţile sale erau arhicunoscute. Filelist s-a redeschis însă 3 zile mai târziu pe un domeniu nou, Filelist.io, în locul Filelist.ro.


Articole înrudite