CFR Călători nu va intra în faliment şi nici nu se pune problema sistării activităţii sale, se arată într-un comunicat al companiei remis luni AGERPRES.
Potrivit sursei citate, conducerea CFR Călători va avea în cursul zilei de luni mai multe întâlniri cu reprezentanţii celorlalte autorităţi de resort, cu scopul identificării de soluţii pentru găsirea de resurse financiare necesare desfăşurării activităţii.
'Urmare a problemelor reclamate de companie (...), în cursul zilei de astăzi vor avea loc mai multe întâlniri la care, alături de CFR Călători, vor participa şi reprezentanţii celorlalte autorităţi de resort. Conducerea CFR Călători are convingerea că se vor găsi modalităţile prin care se vor asigura resursele financiare necesare pentru a nu fi afectată activitatea în desfăşurare a companiei la acest moment. Sigur, situaţii dificile au mai existat de-a lungul timpului, dar de fiecare dată au fost identificate modalităţile prin care acestea să fie depăşite. Nu este o opinie, este o certitudine reliefată prin activitatea de transport feroviar de călători dintotdeauna. Referitor la anumite abordări existente în prezent în spaţiul public, menţionăm că nu se pune problema sistării activităţii companiei sau falimentul CFR Călători. Menţiunea de 'faliment' se regăseşte în acest comunicat numai pentru a fi foarte clar că nu există un astfel de pericol', se arată comunicat.
În urmă cu două zile, CFR Călători reclama, într-un comunicat, subcompensarea şi diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025 care pun în pericol transportul public de călători.