17 IULIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ciolacu: ANAF a început să-şi facă treaba şi să colecteze aproape de ţinta asumată
Ciolacu: ANAF a început să-şi facă treaba şi să colecteze aproape de ţinta asumată

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că ANAF a început "să-şi facă treaba" şi să colecteze aproape de ţinta asumată, astfel că, în luna octombrie, s-a ajuns la un nivel record de 40 de miliarde de lei.
El a adăugat că, în sfârşit, instituţiile statului încep să arate determinare împotriva celor care fraudează banii românilor.
"Începem cu o veste bună astăzi. ANAF-ul a început să-şi facă treaba, să colecteze aproape de ţinta asumată. În octombrie colectarea veniturilor a ajuns la nivelul record de 40 de miliarde lei şi sunt convins că, păstrând acelaşi ritm până la firmele anului şi ţinând sub control cheltuielile neesenţiale, vom respecta ţinta de deficit agreată cu Comisia Europeană", a precizat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.
Prim-ministrul a remarcat acţiunile "mult mai susţinute" contra evaziunii fiscale din ultimele zile.
"Un argument în plus sunt acţiunile mult mai susţinute contra evaziunii fiscale pe care le-am văzut cu toţii în ultimele zile. Din punctul meu de vedere, în sfârşit, instituţiile statului încep să arate determinare împotriva celor care fraudează banii românilor. Iar a elimina evazioniştii care fură zeci de miliarde de lei anual este cheia pentru a obţine fondurile necesare şi pentru creşterile de pensii şi pentru educaţie şi pentru sănătate", a transmis Marcel Ciolacu.
Potrivit premierului, anul viitor nu vor fi taxe noi, dar cei care nu le plăteau până acum, trebuie să o facă.
"Am spus foarte clar că anul viitor nu vor fi taxe noi. Şi vreau un singur lucru, în schimb, vreau să-şi plătească taxele şi cei care nu plăteau până acum, cei care fraudau statul român şi care efectiv fură din sănătatea, educaţia şi pensiile românilor", a completat Ciolacu, notează Agerpres.


Articole înrudite