Consiliul Concurenţei: Marii operatori de carburanţi au respectat plafonarea adaosului comercial. Cât a ajuns să coste motorina

Principalii operatori de pe piaţa carburanţilor, pentru care sunt disponibile date comparabile, au respectat prevederile privind plafonarea adaosului comercial în perioada aprilie-iunie 2026, potrivit analizei preliminare realizate de Consiliul Concurenţei. Marjele raportate nu au depăşit nivelul mediu înregistrat în anul 2025.

„Monitorizăm permanent piaţa carburanţilor, mai ales într-o perioadă în care preţurile sunt ridicate şi există o preocupare firească din partea consumatorilor. Datele analizate până în prezent arată că principalii operatori de pe piaţă au respectat prevederile privind plafonarea adaosului comercial. Analiza este în desfăşurare şi o vom finaliza în perioada următoare”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

În cazul principalilor producători şi distribuitori incluşi în Monitorul Preţurilor, respectiv OMV Petrom, Rompetrol, MOL România şi Socar România, datele analizate nu indică marje mai mari în perioada aprilie-iunie 2026 decât cele aferente anului 2025. Pentru Petrotel-Lukoil, Lukoil România şi Nis Petrol/Gazprom sunt necesare clarificări suplimentare, deoarece unele dintre informaţiile raportate sunt incomplete sau prezintă neconcordanţe.

Consiliul Concurenţei a analizat datele transmise Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de operatorii economici care activează în producţia, importul, distribuţia şi comercializarea benzinei şi motorinei, în baza obligaţiilor instituite prin OUG nr. 19/2026. Potrivit actului normativ, în perioada 1 aprilie-30 iunie 2026, valoarea medie a adaosului comercial practicat de fiecare operator economic a fost limitată la nivelul mediu anual al adaosului comercial practicat de acesta în anul 2025.

În total, în baza de date transmisă de ANAF au fost identificaţi 824 de operatori economici care au raportat informaţii pentru cel puţin una dintre perioadele analizate. Pentru 536 dintre aceştia există raportări atât pentru anul 2025, cât şi pentru perioada analizată din 2026.

În urma analizei preliminare au fost identificate 65 de situaţii în care valorile raportate pentru anul 2026 apar ca fiind mai mari decât nivelul de referinţă aferent anului 2025, pentru cel puţin unul dintre produsele sau canalele de comercializare analizate. Aceste situaţii urmează să fie verificate individual şi nu reprezintă, în această etapă, constatări finale privind nerespectarea plafonării adaosului comercial.

De asemenea, în unele cazuri au fost identificate posibile erori sau neconcordanţe de raportare, precum clasificări eronate ale unor produse, suprapuneri între declaraţiile iniţiale şi cele rectificative, lipsa informaţiilor privind unitatea de măsură şi unele valori aparent eronate.

Consiliul Concurenţei va continua analiza împreună cu ANAF şi va solicita, acolo unde este necesar, informaţii şi clarificări suplimentare operatorilor economici.

În paralel, Consiliul Concurenţei monitorizează evoluţia actuală a preţurilor carburanţilor, utilizând atât datele din Monitorul Preţurilor, cât şi informaţii solicitate direct companiilor.

Reducerea cu 20% a accizei la motorină, aplicată la 16 august, a însemnat o scădere de 68 de bani pe litru. Imediat după aplicarea măsurii, preţul mediu al motorinei standard a scăzut de la aproximativ 10,74 lei pe litru la 10,10 lei pe litru. Principalii operatori au redus astfel preţul la pompă cu 68 de bani pe litru. Singura excepţie a fost o companie aflată deja sub supravegherea statului, care a aplicat o reducere de 53 de bani pe litru.

Ulterior, în urma unei creşteri de aproximativ 13-15 bani pe litru, preţul mediu a ajuns la aproximativ 10,23 lei pe litru.

„În prezent, motorina este cu aproximativ 50-53 de bani pe litru mai ieftină decât înainte de reducerea accizei, ceea ce înseamnă că măsura are efect şi preţul plătit de consumator este mai mic. Preţul motorinei este influenţat nu doar de cotaţia ţiţeiului, ci şi de evoluţia cotaţiilor produselor rafinate, de deficitul de motorină şi de problemele de aprovizionare. Cotaţiile internaţionale ale motorinei se menţin la niveluri ridicate, iar presiunile asupra preţurilor provin în principal din zona rafinării”, a mai declarat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Evoluţia preţurilor carburanţilor din România în această perioadă este similară cu cea de pe pieţele europene. Pe 17 august, preţul motorinei cu taxe din România era practic egal cu media Uniunii Europene: 2,030 euro pe litru în România, comparativ cu 2,033 euro pe litru, media UE.

În perioada 10-17 august, preţul motorinei din România a crescut cu aproximativ 1%, în timp ce în alte 16 state membre au fost înregistrate creşteri mai mari, de până la 9%.

În acelaşi timp, preţul fără taxe era în România cu aproximativ 6% sub media UE, respectiv 1,142 euro pe litru faţă de 1,210 euro pe litru.

În cazul benzinei, preţurile din România erau şi mai reduse, cu aproximativ 6% sub media UE pentru preţul cu taxe şi cu 8% sub media UE pentru preţul fără taxe.

Pe 24 august, preţul mediu al benzinei standard în România era de aproximativ 9,55 lei pe litru.

În urma recentei modificări a metodologiei de plafonare a adaosului pe piaţa carburanţilor, preţurile din România au scăzut mai puţin în raport cu media europeană decât în perioada aprilie-iunie, când s-a aplicat plafonarea anterioară. Atunci, preţurile cu taxe erau cu până la 10% sub media UE, iar cele fără taxe cu până la 20% mai mici.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp