
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în cazul unui cetăţean al Republicii Moldova care a încercat să iasă ilegal din România, evitând controlul de frontieră pentru a scăpa de o posibilă interdicţie de intrare în ţară, după ce depăşise termenul legal de şedere în spaţiul Schengen.
În acelaşi caz, şoferul autocarului cu care bărbatul călătorea este cercetat penal, fiind suspectat că l-ar fi îndrumat să evite controlul de frontieră.
Incidentul a avut loc pe 25 august, în jurul orei 18:55. Poliţistul de frontieră care efectua controlul pe sensul de ieşire din ţară, persoane fizice, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, a observat, la aproximativ 100 de metri distanţă, o persoană care se deplasa pe jos în direcţia podului rutier Albiţa-Leuşeni.
Poliţiştii de frontieră au intervenit imediat, iar persoana a fost interceptată, legitimată şi condusă în incinta punctului de trecere a frontierei pentru clarificarea situaţiei.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul, în vârstă de 44 de ani, cetăţean al Republicii Moldova, coborâse dintr-un autocar care aştepta efectuarea formalităţilor pentru trecerea frontierei şi încerca să iasă ilegal din România, evitând controlul de frontieră.
În timpul verificărilor, acesta a declarat că depăşise cu cinci zile termenul legal de şedere în spaţiul Schengen şi că, de teamă să nu primească interdicţie de intrare în România, a urmat indicaţiile şoferului autocarului, în vârstă de 42 de ani, care are dublă cetăţenie, română şi moldovenească.
Bărbatul a mai declarat că urma să îi plătească şoferului 170 de euro pentru sprijinul oferit.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Complementar, a fost dispusă măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de cinci ani.
şoferul autocarului este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi.
La finalizarea cercetărilor urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun.