19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fiecare dintre angajaţii Combinatului ar urma să primească, în perioada 1-15 iulie, un bonus egal cu 3% din venitul anual însumat în ultimele12 luni, ne-au declarat surse sindicale din FSS Metarom Galaţi. Potrivit aceloraşi surse, la ora actuală se realizează calculele pentru a se stabili suma care urmează să fie virată fiecărui salariat. Aceleaşi surse sindicale ne-au mai declarat că acordarea bonusului în cuantum de 3% ar urma să se facă în condiţiile în care colosul siderurgic ar îndeplini ţinta prevăzută pentru ca angajaţii Combinatului să primească această recompensă financiară, şi anume să nu înregistreze pierderi în primele 6 luni ale acestui an, lucru care are cele mai mari şanse să se întâmple, lucru îmbucurător comparativ cu situaţia economică înregistrată anul trecut. Rămâne de văzut dacă informaţiile primite de sindicalişti de la unii reprezentanţi ai conducerii Combinatului, şi anume că fiecare angajat va primi un bonus, se vor dovedi a fi întemeiate.
Reamintim că la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut fiecare din angajaţii Combinatului a primit un bonus în cuantum de 2%, a doua tranşă a bonusului, şi anume în cuantum de 3%, care ar urma să fie acordată în cursul lunii iulie, fiind condiţionată de rezultatele financiare înregistrate în primele 6 luni ale anului de căte colosul siderurgic. De asemenea reamintim că angajaţii Combinatului nu au beneficiat în cursul acestui an de o creştere salarială, motivul invocat în faţa sindicatelor de către reprezentanţii administraţiei fiind efectele crizei economice asupra activităţii colosului siderurgic. Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al Combinatului, Dorian Dumitrescu, a refuzat să facă vreun comentariu pe marginea acestui subiect.


Articole înrudite