04 OCTOMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Cabinetele stomatologice şi cabinetele de avocaţi solicită introducerea şi în aceste domenii a impozitului forfetar, a declarat joi ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, la conferinţa „Partnering for the future”.
Grapini a spus că feedback-ul mediului de afaceri la măsura impozitului forfetar, aprobată miercuri de Guvern, este unul pozitiv şi a subliniat că proiectul a fost votat în unanimitate în Consiliul Economic şi Social, structura de dialog social care reuneşte reprezentanţii Guvernului, patronatelor şi sindicatelor.
Impozitul forfetar ar urma să fie aplicat în România de la 1 ianuarie 2014.
Potrivit proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, persoanele juridice române sunt obligate la plata impozitului forfetar dacă la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent au înscrisă în actele constitutive ca activitate principală una din următoarele activităţi corespunzătoare codurilor CAEN: 4520 - „Întreţinerea şi repararea autovehiculelor”, 5510 - „Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare”, 5520 - „Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”, 5530 - „Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere”, 5590 - „Alte servicii de cazare”, 5610 - „Restaurante”, 5621 - „Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente”, 5629 - „Alte servicii de alimentaţie n.c.a.”, 5630 - „Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”.
De asemenea, proiectul prevede, între altele, că societăţile vor plăti impozit forfetar dacă au realizat o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 de milioane de euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 de milioane de euro, conform ultimei situaţii financiare aprobate, au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250 de persoane şi nu se află în dizolvare, potrivit legii.


Articole înrudite