Duminică şi luni au avut loc două evenimente care pot fi legate între ele. Primul, Ceremonia de decernare a premiilor Oscar, a fost de nivel mondial, în timp ce evenimentul de luni, discursul Elenei Udrea din Parlament, s-a limitat la peisajul dâmboviţean.
În ceea ce priveşte Oscarurile, lucrurile nu au mai avut fastul de altădată, iar filmele alese pentru finală nu au avut glamour-ul de la ediţiile anterioare. Prezentatorul Galei, actorul Neil Patrick Harris, a stârnit râsul doar când a apărut la bustul gol. În rest, prestaţia sa a fost lipsită de sare şi piper. Marele premii au fost câştigate de filmul „Birdman” şi de regizorul acestei producţii, Alejandro Gonzalez Inarritu. Cei mai bun actori au fost consideraţi Eddie Redmayne pentru rolul din „The Theory of Everything” şi Julianne Moore pentru rolul din „Still Alice”. Alegerile au fost surprinzătoare, cu excepţia lui Julianne Moore. Premiile de interpretare sunt câştigate în ultimii ani de actori care interpretează personaje care suferă de diferite boli sau sunt stigmatizate. Personajele obişnuite nu mai sunt la căutare. Este clar că filmele au scăzut în calitate, iar specialiştilor de la Hollywood le este tot mai greu să găsească producţii care merită să fie premiate.
După Oscaruri ne-am întors la filmele noastre horror cu DNA şi corupţi. Luni a fost o zi mare. Nutzi Udrea a urcat din nou la tribuna Parlamentului şi a ţinut un discurs sfâşietor. Dacă nu ştiai cine este domniţa mai că îţi venea să izbucneşti în hohote de plâns. Dacă s-ar fi acordat Oscar pentru discurs politic, Elena Udrea ar fi cucerit fără probleme marele premiu. Trebuie să recunosc însă că există şi un mare adevăr în spusele Elenei: condiţiile foarte proaste din arestul preventiv. Aceste lucruri sunt specifice pentru puşcăriile din România, care seamănă în bună măsură cu ceea ce vedem în filmele cu Jean Gabin şi Jean Marais. Elena Udrea s-a prezentat ca imaculată şi a solicitat din nou ca deputaţii să fie milostivi cu ea. Şi nu a avut succes nici de această dată. 170 au votat pentru arestarea sa în dosarul „Bute”, în timp ce 118 au fost împotrivă. Voturile pot fi însă înţelese până la un punct. Nu susţin că Nutzi ar fi nevinovată. Departe de mine acest gând. Nu sunt însă dumirit care sunt probele pe care le au procurorii DNA în acest dosar. Nici din ancheta Gazetei Sporturilor nu am înţeles ce bani publici a sifonat Udrea. Din ceea ce au prezentat Tolontan şi colegii săi care au realizat ancheta, nu au fost folosiţi bani publici. Şi atunci pe ce probe a fost instrumentat acest dosar şi de ce a fost scos abia acum? Poate că a vorbit Nutzi ca eroina greacă Ifigenia în Parlament, dar a mai spus şi lucruri adevărate. Observăm pe zi ce trece că procurorii DNA merg mult pe presupuneri şi pe informaţii dintr-o singură sursă. Dovezile clare lipsesc în cele mai multe cazuri. În acest context, cum să nu se considere Elena Udrea victimă? Singura mărturie în învinuirile care i se aduc blondei favorite a lui Băse vine de la Dinu Pescariu, un fost tenisman care s-a născut talent şi a murit speranţă. Eu nu spun că Elena Udrea nu a făcut matrapazlâcuri, dar acestea trebuie dovedite. Cu dosare de genul celor instrumentate de procurori în cazul lui Nutzi, opinia publică începe să-şi piardă încrederea în DNA. Ce să mai spunem despre prejudiciile care trebuie recuperate de la cei arestaţi? Se pare că şeful DNA a raportat că s-au recuperat 300 de milioane de euro, iar în realitate suma încasată a fost de doar 30 de milioane! Adică începem să facem raportări ca pe vremea lui Ceauşescu la recolte sau la producţia de oţel? O fi banul ochiul dracului, dar unde au dispărut 270 de milioane de euro? Sau dacă nu au dispărut, de ce nu au fost recuperaţi? Răspunsurile la aceste întrebări nu vor fi aflate prea curând.
