17 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Drumurile noastre toate...
Drumurile noastre toate...

Nu mă refer aici la drumurile noastre naţionale, drumuri pe care se tot chinuie tot felul de borfaşi să le întindă de-a lungul şi de-a latul ţării pe bani grei, bani europeni sau poate chiar banii noştri, borfaşi care ne tot aruncă cu praf în ochi cum că un kilometru de autostradă costă nici mai mult nici mai puţin de 80 de milioane de euro. Mă gândesc la faptul că anul acesta în doar două luni uite că nu au fost cele mai aglomerate drumuri nici DN1 nici DN2 sau mai ştiu eu care DN, ci, surprinzător, cel mai aglomerat drum a fost cel care duce la DNA. Au cam picat niscaiva capete, dacă ar fi să amintim numai pe Elena Udrea cea care a scăpat de o arestare dar s-ar părea că mai are un hop de trecut şi în dosarul ”Gala Bute”, despre Monica Iacob Ridzi condamnată la cinci ani închisoare cu executare după şase ani de când ar fi delapidat niscaiva bănişori cu ocazia sărbătoririi Zilei Tineretului, doamnă care nu poate suporta detenţia, având o boală gravă de sânge. Cam aşa se întâmplă cu mai toţi borfaşii atunci când li se ascunde lumina soarelui, se îmbolnăvesc subit sau dezgroapă tot felul de boli de care nu ştia nimeni că suferă. Dar astea sunt doar două doamne ”bine”, nişte figuri angelice care atunci când clipesc te fac să te întrebi cum ar putea fi vinovate de ceva. Gheorghe Ştefan, zis ”Pinalti” caută să scape de la răcoare turnându-i pe toţi cei cu care a făcut măgării. Problema e că nici nu ştiu exact câţi măgari au fost arestaţi în astea două luni de zile de la începutul anului, că dacă tragi o linie şi aduni toate sumele delapidate de ăştia ţi se face părul măciucă. Eu nu înţeleg de ce după ce îi prind şi îi judecă, după li se dovedeşte vinovăţia, de ce îi bagă doar după gratii, de ce nu le confiscă averile până la ultimul leuţ, să le transforme vilele alea de milioane de euroi în azile pentru bătrâni şi din averile lor să pună să facă drumuri naţionale, spitale, şcoli sau fundaţii menite să ajute copiii cu probleme de sănătate sau cei proveniţi din familii dezorganizate, dar ce nu s-ar putea face din banii borfaşilor ăştia? Şi uite aşa, s-ar putea să se mai liniştească apele, ăştia care aleargă toată ziua să mai fure câte ceva să se mai potolească, nu de alta dar nu ar mai vedea rostul să alerge după averi ştiind că atunci când le va veni sorocul şi vor fi prinşi ar putea să piardă tot.Cert este că DNA s-ar părea că anul acesta va fi un drum tare aglomerat. Mare minune dacă nu cumva îl vor lua la scuturat şi pe domnul Traian Băsescu, nu de alta dar aşa se spune că tataia Băse n-ar fi chiar străin de ce mişmaşuri făcea tanti Nuţi şi că blonda ar fi lucrat chiar sub oblăduirea lui. Oricum, asta e treaba DNA, până la proba contrarie omul nu poate fi considerat vinovat de nimic.


Articole înrudite