Era o vreme când nu trecea luna şi se mai anunţa că o altă şcoală de la ţară s-a modernizat cu totul. Că locul sobelor a fost luat de sisteme de încălzire moderne, că în locul cercevelelor s-au instalat termopanele şi toaletele şi chiuvetele noi au luat locul îmbâcsitelor latrine. Era o vreme când lucrurile astea chiar păreau posibile şi mă gândeam că în doi-trei ani nu va mai fi şcoală lăsată de Dumnezeu pe la ţară unde să nu fi intrat civilizaţia. Dar ...între timp a venit criza, nemulţumirea şi nepăsarea celor din sistem au atins cote maxime, pe drept sau nu, şi au rămas destule locuri din satele gălăţene unde şi elevilor, şi profesorilor ar trebui să li se dea medalii pentru că vin la ore. E ciudat cum treci de-o comună în care şcoala arată ca din reviste sau măcar omeneşte şi ajungi la alta unde cu greu poţi să crezi că şandramaua care ţi se iveşte în cale e şcoală. Ce-i drept, şcolile şi grădiniţele rurale care arată ca vai de lume nu sunt majoritare, dar chiar şi dacă ar mai rămâne una-două dintre cele în care doar lumina electrică îţi aminteşte că Evul Mediu a trecut, tot nu ar fi în ordine. Ce poţi să îi ceri unui elev sau unui copil de grădiniţă când învaţă în clase cu pereţii de abia cârpiţi, când, pe gerul cel mare, nu numai că nu are în şcoală un grup sanitar cât de cât decent, dar mai este şi obligat să iasă în curte, la o latrină? Ce să mai spui de băncile sau materialele didactice, care sigur au avut şi vremuri mai bune? Ce pretenţie să mai ai de la dascălii, navetişti sau nu, care vin de la zeci de kilometri să îngheţe ore în şir în clase sau să nu aibă cu ce se spăla sau ce bea, deoarece apa fie că nu e decât la fântână, fie există un sistem de aprovizionare, dar apa nu e bună?
Repet, exemplele de mai sus nu reprezintă condiţiile din majoritatea unităţilor de învăţământ rurale, dar numai şi simpla existenţă a celor care se află în această situaţie e mult prea mult. Asta mai ales că, din păcate, de la un an la altul nu se schimbă aproape nimic. S-au construit de-a lungul anilor şi tot felul de sedii ale unor instituţii de care, în mod cert, comunitatea nu are cum să aibă atâta nevoie ca de o şcoală sau o grădiniţă. Din păcate, e clar că fie primarii nu s-au luptat destul să îşi facă şcolile să arate cât de cât acceptabil, fie s-au luptat dar au pierdut şi nu au găsit de unde să facă rost de fondurile necesare. Aşa că, din păcate, şcoala ca o povară doar prin simpla prezenţă la ore într-un mediu total impropriu nu pare a fi deloc de domeniul trecutului şi este foarte posibil să ajungem nu numai în alt secol, dar şi în alt mileniu, dacă o mai avea planeta asta zile, şi lucrurile să nu se schimbe deloc.
