Hotărârile judecătoreşti au putere de lege, legea părţilor, ca să fim exacţi, şi este inutil să spun că ele trebuie executate. Că unele au fost date fără pic de discernământ sau pe lângă lege... e cu totul altă discuţie. Cert este că pe la noi s-a împământenit obiceiul de a nu pune în executare hotărârile judecătoreşti, pe considerentul că ”ştim noi mai bine”. Grav este că această încălcare a legii, că despre asta este vorba, vine de multe ori chiar din partea autorităţilor, care decid să ignore pur şi simplu deciziile instanţelor. Nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti este infracţiune şi ar trebui pedepsită ca atare, pentru că doar după ce toţi primarii şi alţi şefi de instituţii, care au hotărât partinic să nu pună în aplicare o decizie a instanţelor, vor ajunge după gratii, se va putea vorbi cu adevărat de o respectare a legii. Mii de hotărâri judecătoreşti nu valorează acum nici măcar hârtia pe care au fost pronunţate din cauza fenomenului amintit, iar acest lucru face inutil întregul proces juridic. Statul şi părţile au cheltuit milioane, poate zeci de milioane de lei, ca să nu mai vorbim de timpul alocat pentru judecarea acestor procese, pentru ca un personaj aflat vremelnic pe o funcţie să decidă cu de la sine putere că hotărârea X sau Y ”nu merită” pusă în executare. Sfidarea asta durează deja de un sfert de secol şi pot spune că în anumite zone s-a transformat practic într-un obicei, ca un soi de marcă, pe care cei care conduc instituţiile respective o lasă celor ce îi vor succeda în funcţii. În final, cei care plătesc suntem noi, cei mulţi, pentru că părţile ale căror drepturi sunt călcate în picioare se adresează de cele mai multe ori la CEDO şi câştigă zeci şi sute de mii de euro drept daune pentru încălcarea drepturilor omului. Nu îi poţi condamna, pentru că oricare dintre noi s-ar afla într-o situaţie similară, ar proceda de aceeaşi manieră. În ultimii ani s-au înmulţit cazurile celor care ajung în boxa acuzaţilor, pentru că nu au respectat decizii ale instanţelor. Peste 90% sunt însă persoane fizice şi nu reprezentanţi ai statului, adică exact acolo unde această încălcare a legii nu doare prea tare, iar cifra amintită cred că vorbeşte de la sine. Cunosc persoane care au făcut avere pe socoteala contribuabililor, după ce autorităţile le-au încălcat drepturi minore, doar pentru că aroganţa, prostia, interesele de partid sau toate la un loc i-au făcut să creadă că o hotărâre a instanţelor este ceva opţional, ce poate sau nu să fie pusă în executare. Mingea este în curtea justiţiei, care poate demonstra acum, încă odată, că îşi menţine coloana vertebrală prin trimiterea după gratii, dacă este cazul, a reprezentanţilor statului, fie că vorbim de primari sau prefecţi, care şi-au făcut din încălcarea deciziilor judecătoreşti un obicei. Până când nu vom puncta serios şi la acest capitol, hotărârile justiţiei nu vor avea greutate decât pentru cei prea mici şi neajutoraţi, ca să se poată apăra de eventualele abuzuri, iar egalitatea în faţa legii va rămâne o utopie.
