18 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
10 degete amputate de la degerături
10 degete amputate de la degerături
Un bărbat de 36 de ani din Galaţi, a suferit azi o operaţie în urma căreia medicii de la Spitalul de Urgenţă Galaţi i-au amputate toate cele 10 degete de la picioare care îi degeraseră. Pe bărbat îl cheamă Valeriu Smădu şi trăieşte de când se ştie prin gări, trenuri, sub cerul liber. Bărbatul se plânge că de mic a fost abandonat de mamă, a crescut prin căminele de orfani şi apoi a ajuns al nimănui. „Am stat prin gări pe unde pot şi mă dureau, dar de abia când am căzut m-au adus la spital. Nu cred că mai pot merge, că doar bonturile au rămas. N-a fost cea mai friguroasă zi din an când am păţit-o, dar cine ştie, ăsta a fost ghinionul meu. Stau aşa pe străzi de când mă ştiu, dar niciodată n-am avut probleme cu degeratul”, spunea Valeriu Smădu. Bărbatul pare împăcat cu soarta, deşi habar n-are cum va reuşi să mai meargă de acum înainte, deoarece mai are doar bonturile de la picioare. „Nu sunt proteze pentru oamenii care sunt asiguraţi la stat şi credeţi că sunt pentru oameni ai străzii? Mă îndoiesc că se vor putea găsi proteze pentru un om al străzii. Din păcate, îi cangrenaseră degerăturile şi singura soluţie a fost amputaţia. Mai are acum doar două  bonturi”, a spus dr. Nicolae Bacalbaşa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă. Acum, fără a avea măcar picioarele intacte, bărbatul nu mai are practic nicio şansă să se integreze cât de cât în societate. „Este dovada clară că în prea puţine cazuri casele de copii pot să aducă societăţii servicii reale prin modul prin care îi educă pe cei care sunt daţi în creşterea acestor instituţii”, a mai precizat dr. Nicolae Bacalbaşa.

Articole înrudite