
Oţelul Galaţi a jucat luni seara în deplasare cu FC Botoşani, în ultima etapă din turul sezonului regulat al Superligii. Duelul dintre ocupantele locurilor 12 şi 13 s-a disputat la doar 2 grade, dar, în ciuda acestui aspect, ritmul a fost scăzut, ambele combatante jucând foarte prudent, preocupate să nu greşească şi să se anihileze reciproc. La jumătatea primei reprize, FC Botoşani a mărit stocul şi a irosit o primă ocazie importantă prin Mitrov (min. 22), cu un şut din careu care s-a scurs pe lângă poarta noastră. Oţelul a fost preocupată mai mult să nu primească gol, s-a grupat compact în defensivă şi a mizat să dea lovitura pe contraatac. Căpitanul Iacob (min. 35) a replicat cu un şut de la distanţă care a trecut mult peste poartă. Gazdele au fost mai active şi au beneficiat de primul corner în prelungirile primei părţi.

Repriza secundă s-a desfăşurat după aceleaşi coordonate. Oţelarii au avansat în jumătatea adversă şi au încercat să fie ceva mai periculoşi. Fazele la cele două porţi au lipsit, spre nemulţumirea puţinilor spectatori prezenţi în tribune. Insistenţa Oţelului s-a concretizat pe tabela de marcaj: Pedro Nuno (min. 69) a deschis scorul cu capul, după centrarea lui Andrezinho. Portughezul a fost aproape să reuşească dubla în min. 76, la centrarea expediată de Sylla. Dumiter (min. 82) a marcat, dar golul a fost anulat pentru offside. Botoşănenii au dominat în continuare, au fost lipsiţi de vlagă, dar au avut noroc şi au egalat la ultima fază prin Idowu.
Oţelul Galaţi ajunge la 9 meciuri consecutive fără victorie şi termină turul pe locul 13, cu 13 puncte.
Rezultat final: FC Botoşani – OŢELUL GALAŢI 1-1 (0-0)
Antrenorul Rui Duarte a folosit formula: Dur-Bozoancă – Sylla, Zator, Iacob, Silva – Pedro Nuno (min. 88 Kazu), Ciobanu (min. 77 Lungu), Rafael Brito – Bordun (min. 63 M. Frunză), Fernandes (min. 88 Cr. Neicu), Andrezinho (min. 77 Paulino).