12 autospeciale cu 100 de pompieri şi paramedici SMURD ai ISU Galaţi au plecat spre Bucureşti în cadrul amplului exerciţiu national de simulare a reacţiei în urma unui cutremur. Sâmbătă, începând cu ora 9.00, s-a declanşat exerciţiul national „SEISM 2018” care constă în punerea în aplicare a Concepţiei naţionale de răspuns post-seism. Conform scenariului, a avut loc un cutremur de 7.5 grade pe scara Richter, care poate fi urmat de mai multe replici. Au fost alertate toate unităţile subordonate ale IGSU, iar mai multe echipaje de pompieri din ţară se deplasează spre Capitală. La Ciolpani a fost activat Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "DELTA" Tulcea s-a deplasat, de asemenea, către Bucureşti cu 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 3 SMURD, 1 autospecială de descarcerare cu punct medical avansat, 1 autospecială de muncă operativă, 2 ofiţeri şi 20 subofiţeri pentru a participa la exerciţiul "Seism 2018". exerciţiul "Seism 2018".
(Sursa foto ISU Galati)