12 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
42 milioane euro vor fi investiţi în trei drumuri judeţene: DJ 242, DJ 251 şi DJ 252
42 milioane euro vor fi investiţi în trei drumuri judeţene: DJ 242, DJ 251 şi DJ 252

Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene (MDRAPFE) a semnat, zilele trecute, un contract de finanţare de peste 42 milioane lei, prin Programul Operaţional Regional, pentru infrastructura rutieră din judeţul Galaţi, se arată într-un comunicat de presă transmis miercuri de MDRAPFE.
Potrivit sursei citate, 21,5 km din drumul judeţean (DJ) 252 din judeţul Galaţi vor fi modernizaţi şi reabilitaţi prin fonduri europene, în vederea asigurării conectivităţii acestuia la reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T). Este vorba de tronsoanele situate între localităţile Buciumeni — Nicoreşti — Cosmeşti — Movileni — Barcea, care au ca beneficiari direcţi peste 14.000 de persoane.
Proiectul va fi finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR), gestionat de MDRAPFE, Axa prioritară 6 — Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, Prioritatea de investiţii 6.1 — Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.
Valoarea totală a investiţiei este de 42.635.062,37 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAPFE — AM POR este de 41.734.255,37 lei (reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului).
Cel de-al doilea contract de finanţare este dedicat drumului judeţean (DJ) 242 din Galaţi, care face legătura între localităţile Vârlezi-Tg.Bujor-Umbrăreşti-Viile-Fârţăneşti-Folteşti, şi care va fi reabilitat şi modernizat cu fonduri europene, tot prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR), gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), Axa prioritară 6 - Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, Prioritatea de investiţii 6.1 – Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.
Contractul de finanţare pentru cei 30,7 km de drum a fost semnat de doamna viceprim-ministru Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, în vederea asigurării conectivităţii acestuia la reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T).
Astfel, în urma investiţiei, va creşte gradul de accesibilitate a oraşului Tîrgu Bujor şi a comunelor Vârlezi, Măstăcani, Fârţăneşti şi Folteşti situate în proximitatea reţelelor TEN–T (drum european E581 şi drum european E87), beneficiarii direcţi fiind cele aproape 40.000 de persoane din localităţile tranzitate de DJ 242.
Valoarea totală a investiţiei este de 72.206.493,07 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAPFE - AM POR este de 67.948.448,90 de lei (reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului).
De altfel şi preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea a anunţat că institruţia pe care o conduce va investi peste 40 de milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea mai multor drumuri gălăţene, astfel încât să apară o rută alternativă la DN 25 Galaţi-Tecuci, pe ruta Smârdan-Schela-Cudalbi-Tecuci. „Marţi după-amiază, ministrul Dezvoltării, doamna Sevil Shhaideh, a semnat contractele de finanţare pentru trei proiecte ale Consiliului Judeţean, depuse încă de anul trecut, în valoare de 42 de milioane de euro. Este vorba de 85 de kilometri de drum judeţean, care vor fi reabilitaţi şi modernizaţi. Investiţiile vizează DJ 242, care face legătura între Folteşti, Măstăcani, Fârţăneşti, Târgu Bujor, Vârlezi până la DN24D, DJ 251 care face legătura între Smârdan, Schela, Slobozia Conachi, Cudalbi şi Tecuci, cu menţiunea că tronsonul dintre Slobozia Conachi şi Cudalbi a fost reabilitat pe exerciţiul financiar anterior, cu finanţare europeană, iar pe acea porţiune nu se va mai interveni de această dată. Drumul va fi reabilitat şi modernizat, în aşa fel încât DJ 251 va fi o alternativă a DN 25 spre Tecuci. Un alt proiect aprobat se referă la DJ 252, care face legătura între Barcea, Movileni, Cosmeşti, Nicoreşti, Buciumeni”, a declarat Costel Fotea. Preşedintele Consiliului Judeţean a spus că mai „este doar o chestiune de zile” până când contractele de lucrări vor fi scoase la licitaţie.


Articole înrudite