22 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Una dintre cele mai interesante expoziţii ale momentului, în Galaţi, va fi vernisată azi, la sediul Muzeului "Casa Colecţiilor"(fosta farmacie Ţinc), la ora 13.00. "50 de ani de cooperare europeană în spaţiu" aparţine renumitului inventator gălăţean ing. Doru Tătar şi cuprinde cele mai relevante mărci poştale despre Cosmos, adunate în decursul anilor de omul pasionat de tot ce înseamnă tehnică.
Organizatorul expoziţiei, Muzeul de Istorie "Paul Păltânea" Galaţi, a hotărât să o includă în proiectul binecunoscut "Colecţii şi COLECŢIONARI". Printre atracţiile expoziţiei vom găsi, pe lângă timbre inedite din aproape toate ţările europene, şi mărci poştale din spaţiul ex-sovietic, toate pe tematica zborului în cosmos şi a paşilor care au condus omenirea spre cucerirea spaţiului cosmic, şi plicurile originale din prima zi a emisiunii, plicuri omagiale, dar şi fotografii originale cu autografele celor mai importanţi cosmonauţi ai lumii, şi mai multe plachete şi medalii.
Reprezentantul biroului de Relaţii Publice din cadrul instituţiei de cultură gălăţeană, Nicoleta Gheorghea, a precizat că expoziţia este cu atât mai atractivă pentru public cu cât evenimentul este dedicat momentului în care Europa a devenit o putere spaţială. "Anul acesta, Agenţia Spaţială Europeană aniversează 50 de ani de realizări unice în domeniul explorărilor spaţiale", a mai amintit Nicoleta Gheorghea.
„Spre finalul anilor ’40 şi pe parcursul anilor ’50, eforturile europene de racordare la procesul de dezvoltare ştiinţifică şi tehnologică din domeniul spaţial erau insignifiante, până când doi importanţi savanţi şi oameni politici, Pierre Auger, din Franţa, şi Edoardo Amaldi, din Italia, au făcut primii paşi către instituirea Europei drept o prezenţă notabilă în spaţiul cosmic. În 1964, au fost puse în aplicare hotărârile Organizaţiei Europene pentru Dezvoltarea lansărilor Cosmice şi a Organizaţiei Europene pentru Cercetări Spaţiale. La ceva mai mult de un deceniu după această dată, a luat naştere Agenţia Spaţială Europeană (ESA), care a luat locul acestor două organizaţii”a reamintit pentru public muzeograful Adrian Zăinescu, specialistul Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi care s-a ocupat de pregătirea acestei expoziţii.


Articole înrudite