12 IULIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Oancea au descoperit asupra a patru bărbaţi o cantitate impresionantă de material lemnos pentru care nu deţineau documente legale. „Lucrători din cadrul Sectorului P.F. Oancea au depistat şi reţinut pe comunicaţia Oancea-Roşcani, patru persoane de sex masculin, fără documente de identitate asupra lor, care se deplasau cu trei atelaje hipo, transportând mai mulţi arbori din specia salcâm. După ce barbaţii au fost conduşi la sediul Sectorului P.F. Oancea în vederea stabilirii identităţii şi a provenienţei materialului lemnos, poliţiştii de frontieră au stabilit că de fapt cei patru sunt de loc din Oancea, au vârste cuprinse între 23 şi 38 ani şi transportau 81 de arbori tăiaţi dintr-o pădure aparţinând ANIF Galaţi fără a avea aprobare şi fără ca arborii să fie marcaţi. Întreaga cantitate de material lemnos, atelajele hipo şi uneltele folosite la tăierea arborilor au fost indisponibilizate la sediul sectorului şi s-a întocmit adresă către Ocolul Silvic Galaţi în vederea stabilirii prejudiciului”, a precizat purtătorul de cuvânt al I.J.P.F. Galaţi, inspector de poliţie Antohe Marcel. Poliţiştii de frontieră gălăţeni au întocmit persoanelor în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate.


Articole înrudite