Luni dimineaţă, în timpul grevei şoferilor de la Transurb, cei de la Ambulanţă s-au trezit cu o solicitare cel puţin bizară. A sunat un domn care solicita o ambulanţă să îl ducă până la staţia de maxi-taxi care pleacă spre Tecuci. „Persoana care a sunat a motivat că este bolnavă şi că autobuzul care avea staţie în apropierea casei lui nu vine, că a auzit că e grevă, şi că el e bolnav şi nu poate ajunge altfel la maxi-taxi. I-am explicat că noi astfel de servicii nu facem. Nu suntem taxi şi avem destule solicitări de la oamenii bolnavi care trebuie să ajungă la spitale”, a precizat dr. Mihai Polinschi, director Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Galaţi.