Ceaţa densă care a acoperit Dunărea, luni dimineaţă, a întârziat cu vreo câteva ore ”Cursa Dunării” pe care Avram Iancu, înotătorul din Petrila, a început-o pe 20 iunie. De la plecarea de la izvoarelea fluviului, din Germania, Munţii Pădurea Neagră, Avram Iancu a avut de înfruntat, în cele zece ţări şi patru capitale prin care trece fluviul, numeroase dificultăţi, mai ales în zonele cu multe baraje. Acum este aproape de finish. Mai are de străbătut înot 150 de km. ”Cea mai grea parte a călătoriei a fost în Germania şi Austria datorită temperaturilor foarte scăzute a apei în condiţiile în care încerc să stabilesc o premieră mondială, să înot în fluviu fără costum de protecţie. Au fost acolo foarte multe baraje, 65 de baraje, 50 în Germania, 12 în Austria,1 în Slovacia şi doua, cele mai mari, în România, unde am înfruntat dificultăţi deosebite cu vânt şi valuri foarte mari”, a spus Avram Iancu, după sosirea la Galaţi. Cel mai greu îi este să stea departe de familie. Nu a putut fi aproape de cei trei copii în prima zi de şcoală. Înotătorul a slăbit 10 kg din cauza efortului. Un ajutor foarte mare l-a primit de la preparatorii fizici care l-au însoţit de-a lungul cursei. Foloseşte creme speciale pentru protecţia pielii, a zonei ochilor sau a braţelor. De-a lungul ”Cursei Dunării“, Avram Iancu a fost însoţit de canotori. Vali Râmbu a fost lângă el de la plecarea din Germania până la Cazanele Dunării apoi, din judeţul Mehedinţi, a fost preluat de canotorul Viorel Gheorghe. Luni dimineaţa, ceaţa a creat mari probleme. Gălăţenii l-au aşteptat răbdători şi foarte entuziasmaţi de performanţele înotătorului. Avram Iancu înoată cam 40 de km pe zi şi speră ca pe 15 septembrie să ajungă la finalul cursei, acolo unde Dunărea se varsă în mare. Avram Iancu a avut ideea de a începe această cursă inspirat de cartea ”Pilotul de pe Dunăre”.