21 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A intrat maºina în ele când aºteptau microbuzul
A intrat maºina în ele când aºteptau microbuzul

Accident în urma coliziunii unui TIR cu un autoturism în comuna Tudor Vladimirescu. Niciunul dintre ºoferii  maºinilor nu a avut de suferit, în schimb douã tinere care aºteptau un microbuz au fost victime colaterale. Este vorba de o tânãrã de 19 ani, aflatã în comã, ºi o alta de 20 rãnitã mai uºor. Din primele cercetãri se pare cã fetele aºteptau în staþie un microbuz când s-a întâmplat accidentul.
„Un bãrbat în vârstã de 29 de ani a condus un autoturism pe strada Gãrii din Tudor Vladimirescu. La ieºirea în  DN25 se pare cã nu a acordat prioritate unui autotren, care venea din Tecuci spre Galaþi. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe contrasens ºi a rãnit douã tinere. Cercetãrile sunt în curs”, a precizat sinsp. Aurelian Ropotan, Poliþia Rutierã Galaþi.
Un echipaj al SAJ a ajuns la faþa locului. „Douã tinere au fost rãnite. Una, în vârstã de 19 ani, a fost rãnitã grav, fiind transportatã în comã la Spitalul de Urgenþã. Cea de-a doua tânãrã, de 20 de ani, a fost rãnitã mai uºor”, a precizat dr. Mihai Polinschi, director SAJ Galaþi.


Articole înrudite