A lăsat maşina şi a rupt-o la fugă! Urmărit de poliţie, în creierii dimineţii, la Galaţi

Conducător auto urmărit şi imobilizat de poliţişti! La data de 12 mai 2025, în jurul orei 05:00, un echipaj din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi a observat, pe strada Brăilei, din municipiul Galaţi, un autoturism care a efectuat manevre bruşte, încercând să evite contactul cu poliţiştii. Conducătorul autoturismului a coborât din vehicul şi a încercat să fugă, însă poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia şi, în scurt timp, l-au prins şi imobilizat.
În urma controlului corporal efectuat asupra bărbatului – un gălăţean, în vârstă de 39 de ani – poliţiştii au găsit un obiect tip tub PVC, impregnat cu o substanţă pulverulentă de culoare albă, posibil cu efect psihoactiv. Obiectul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor. Bărbatul a fost testat cu aparatele din dotarea poliţiei rutiere, rezultatul fiind negativ în ceea ce priveşte consumul de alcool. Cu toate acestea, au rezultat indicii privind posibila prezenţă a substanţelor psihoactive.
“Precizăm că rezultatul testului nu constituie probă în cadrul dosarului penal. În acest sens, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanţe interzise. Acesta a refuzat însă prelevarea mostrelor. Cercetările sunt continuate de poliţişti, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, potrivit IPJ Galaţi.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

Follow
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp