Doi adolescenţi, ambii în vârstă de 17 ani, au fost descoperiţi, duminică dimineaţa într-un şanţ din Piscu. Cei doi aproape că nu mai mişcau aşa că s-a cerut ajutor medical specializat pe 112. Două ambuanţe s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că tinerii erau morţi de beţi. Cei doi se aflau în comă alcoolică.
„Li s-a acordat primul ajutor delor doi adolescenţi aflaţi în comă alcoolică, au fost apoi duşi la Spitalul de Urgenţă Galaţi pentru investigaţii suplimentare“, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi. Apoi cei doi tineri au fost transferaţi cu ambulanţa la Spitalul de Psihiatrie, conform protocolului, pentru a primi tratament de specialitate.