20 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Alcool, ameninţări cu moartea şi ultraj, în Micro 21 (VIDEO)
Alcool, ameninţări cu moartea şi ultraj, în Micro 21 (VIDEO)

Pentru ameninţări adresate jandarmilor şi lovirea autospecialei jandarmeriei, un bărbat din Galaţi s-a ales cu dosar penal de ultraj, iar prietenul acestuia a fost sancţionat contravenţional pentru proferarea de injurii.

"Marţi, 06 august 2019, în jurul orei 21:40, un echipaj de jandarmerie aflat în patrulare pe raza Secţiei 3 Poliţie Galaţi a fost direcţionat de către dispeceratul secţiei la un bar aflat în Cartier Micro 21 deoarece un grup de persoane, aflat în faţa localului, deranjează locatarii din zonă, folosind expresii triviale. La faţa locului, jandarmii au identificat un grup de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 34 ani şi 44 ani, care consumau băuturi alcoolice şi vorbeau foarte tare. Deranjaţi de faptul că jandarmii le-au solicitat să se legitimeze şi să intre în interiorul localului pentru a consuma băuturi alcoolice, unul dintre bărbaţi, în vârstă de 39 ani, a început să adreseze injurii oamenilor legii şi familiilor lor, de faţă fiind şi un copil minor. Jandarmii i-au solicitat acestuia să îi urmeze la autospeciala jandarmeriei pentru a-l putea identifica, bărbatul refuzând şi continuând ameninţările, motiv pentru care acesta a fost condus forţat, iar în momentul în care a fost urcat în maşină a început să o lovească cu picioare, provocându-i avarii. Totodată, unul dintre prieteni, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, supărat de faptul că jandarmii îi conduc amicul la secţia de poliţie, a început să le adreseze injurii oamenilor legii, în mod repetat, motiv pentru care a fost condus, şi acesta, la autospecială unde împreună cu prietenul său a ajuns la sediul secţiei de poliţie pentru identificare şi luarea măsurilor legale. În secţia de poliţie, bărbatul în vârstă de 39 ani şi-a continuat şarada de injurii însă a trecut şi la ameninţări cu moartea asupra jandarmilor şi familiilor lor", a precizat Cătălin Bădin, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi.

După ce ambii bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în cuantum de 700 lei, fiecare, pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991, privind tulburarea ordinii şi liniştii publice jandarmii i-au întocmit bărbatului de 39 ani actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. În cauză, cercetările sunt continuate de către poliţişti.

VIDEO mai jos!


Articole înrudite