- “Am maşina plină până la tavan cu ghetuţe! Stăm toată noaptea şi împachetăm!”
- “Ceeee frumooos! Normal că stăăm!”. Dialogul dintre Andra Mircea şi Dorina Sorescu, membre ale Fundaţiei Ladies Circle 18 Galaţi, s-a desfăşurat luni seară, ultima seară în care voluntarele fundaţiei au mai adunat darurile donate de gălăţenii cu suflet pentru 500 de copii din satele Cavadineşti, Găneşti, Aldeşti şi Puricani. Timp de aproape o lună, tinere cu vârste cuprinse între 22 şi 32 de ani au stat, seară de seară, într-un depozit plin cu ghetuţe, hăinuţe, jucării şi alte produse, sortându-le şi aranjându-le în cutii de cadouri. Fetele au ales să renunţe la distracţiile vârstei - cluburi, jocuri pe calculator sau plimbări, braţ la braţ cu prietenii, sub clar de lună - pentru o cauză nobilă - acţiunea caritabilă "Am ghetuţa mea".
Preşedinta Fundaţiei Ladies Circle 18 Galaţi (un ONG înfiinţat de curând, dar care are deja, printre membre tinere extrem de implicate în aceea ce fac), Andra Mircea, spune că “ideea a plecat de la dorinţa de a ajuta copiii din mediul rural, mai ales că anul trecut, de Crăciun, încă nu aveam fundaţia, dar am vrut să oferim cadouri copiilor necăjiţi din oraş. Şi am remarcat faptul că, cel puţin la centrele sociale, toată lumea adusese, slavă Domnului!, pachete cu alimente, dulciuri etc. şi aşa am ajuns la concluzia că mai bine ajutăm necăjiţii din mediul rural, unde actele caritabile ajung mai greu… Ca să aflăm ce nevoi sunt şi care sunt copiii cu cele mai mari probleme am vorbit cu directorii şcolilor din satele respective. Am aflat de la doamna directoare că sunt familii cu câte trei/patru copii care efectiv stau la rând pentru a se încălţa cu aceeaşi pereche de cizme de cauciuc, pentru că nu au suficiente pentru toţi şi că, din această cauză, nici nu ajung toţi la şcoală. Când am aflat asta mi s-a părut groaznic şi m-am gândit că în loc să cumpărăm sau să strângem dulciuri sau jucării de Crăciun, mai bine strângem ceva util pentru copiii din mediul rural".
Aşa a apărut campania “Am ghetuţa mea”, promovată cu mare succes pe facebook, dar nu doar datorită faptului că voluntarele cunosc o grămadă de persoane care, la rândul lor, cunosc alte persoane, ci şi datoriotă modului profesionist în care tinerele au ştiut să deruleze campania. Deşi media de vârstă a membrelor fundaţiei este 25 de ani, fetele au derulat campania la fel de profesionist precum o firmă de PR. Au editat afişe şi postere, au stabilit clar punctele de colectare a donaţiilor şi au actualizat, aproape zilnic, pe facebook, lista cu numărul de ghetuţe încă necesare atingerii target-ului de 500 de perechi, mărimea lor şi destinaţia.
“Au ramas 164 de perechi de ghetuţe pe care le vom cumpăra astăzi din banii pe care i-am strâns cu ajutorul vostru. Vă mulţumim din suflet tuturor celor care ne-au sustinut acest proiect! Sunteti oameni minunati!”, era mesajul lansat pe facebook pe 11 decembrie, spre finalul campaniei de strângere a donaţiilor. “Nu a fost foarte uşor să contorizezi clar câte ghetuţe trebuie, ce mărimi şi câte pentru băieţi câte pentru fetiţe, dar ne-am descurcat. Am vrut să fim exacţi şi să ţinem la curent donatorii cu ce facem cu banii sau cadourile oferite de ei, pentru ca aceştia să fie convinşi că ajutoarele ajung exact la cei care au nevoie”, spun voluntarele.
În plus, acestea s-au gândit şi la cum să transforme acţiunea caritabilă într-o veritabilă poveste de Crăciun. Aşa că, miercuri, când voluntarele au mers în judeţ să ofere ghetuţele, alături de încălţăminte, copiii din judeţ au primit şi dulciuri sau îmbrăcăminte, iar cei care i-au scris anul trecut lui Mos Crăciun au primit chiar acel cadou pe care şi l-au dorit. De unde au aflat tinerele voluntare ce şi-au dorit copiii? Chiar din scrisorile pe care cei mici le-au scis, anul trecut, la şcoală, lui Moş Crăciun, mesaje care au emoţionat voluntarii prin simplitatea şi curăţenia lor, poveştete Dorina Sorescu, membră a Fundaţiei Ladies Circle: "Anul trecut, la firmă, înainte de petrecerea de Crăciun, ne-am apucat să citim scrisorile copiilor care îi scriseseră lui Moş Crăciun, că... aşa le-a zis la şcoală, să scrie, nu neapărat că ei sperau ca moşul să le îndeplinească visele. Şi după ce am citit vreo două scrisori ne-a apucat plânsul pe toate... colegii din firmă erau veseli, se pregăteau de petrecere, iar noi plângeam. Ne-au impresionat tare scrisoricile lor. Un băieţel l-a rugat pe Moş Crăciun să îi aducă o pereche de şosete, altul, o sticlă de Coca-Cola, iar altul sănătate părinţilor săi şi... zăpadă. Anul acesta, colegii noştri din companie s-au ocupat fiecare de câte o scrisoare iar acum, fiecare copil va primi perechea de ghetuţe, dar şi propria scrisoare de anul trecut, scrisă de el, alături de cadoul pe care şi l-a dorit anul trecut”.