17 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Aproape toate locurile de joacă din Galaţi rămân închise
Aproape toate locurile de joacă din Galaţi rămân închise

 

Aproape toate parcurile şi locurile de joacă din Galaţi, cu excepţia celor de pe Faleza Dunării, respectiv Parcul "Viva" şi a Falezei Copiilor, de pe Faleza inferioară precum şi a celor din curtea grădiniţelor şi şcolilor funcţionează fără autorizaţie, iar echipamentele cu care sunt dotate acestea pot pune în pericol viaţa şi siguranţa copiilor, asta au descoperit cei de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi în urma unor controale efectuate la finele anului trecut. Ca urmare a acestor nereguli sesizate de către comisarii de la Protecţia Consumatorilor, municipalitatea a montat panouri informative la intrările în locurile de joacă, prin care îi atenţionează pe cetăţeni că sunt închise. Deşi sunt montate aceste panouri, locurile de joacă au fost luate cu asalt de către părinţi şi copii în această perioadă şi nimeni nu pare a ţine cont de atenţionare.


Potrivit celor de la CJPC Galaţi, în fiecare parc trebuie amplasat un panou care să indice informaţii pentru consumatori despre denumirea parcului de distracţii, numărul autorizaţiei de funcţionare a parcului de distracţii, emisă de autorităţile publice locale, datele de identificare a administratorului, inclusiv adresa unde acesta are sediul şi numerele de telefon ale serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă (salvare, pompieri, poliţie) şi al autorităţii pentru protecţia consumatorilor, pentru situaţii de urgenţă. De asemenea, echipamentele de agrement trebuie inscripţionate cu denumirea echipamentului, codul de identificare al echipamentului pentru agrement, seria, anul de fabricare, producător/ importator şi caracteristicile tehnice, după caz (limită de vârstă pentru utilizarea echipamentelor, greutatea maximă admisă, înălţimea maximă admisă, numărul maxim de utilizatori admis, numărul certificatului de conformitate dacă este cazul).


Întrebat de jurnalişti când se vor redeschide locurile de joacă şi vor fi respectate condiţiile impuse de către cei de la Protecţia Consumatorului, primarul a declarat: ”Unele sunt într-atât de vechi, trebuie să recunoaştem au 20 de ani, dacă nu mai bine de 20 de ani, iar la momentul în care ele au fost puse în funcţiune nu existau aceleaşi reglementări ca în momentul de faţă, şi anume: să-ţi dea producătorul agrement tehnic, să-l poţi afişa, să poţi afişa mentenanţa, la câţi ani, cele noi. Pentru cele noi făcute în ultimii ani de zile, avem un astfel de agrement să-l putem prezenta oricând. Pentru cele mai vechi este aproape imposibil. Nici măcar cei care le-au produs nu ştiu dacă mai sunt pe piaţă în momentul de faţă să poţi lua legătura cu ei să poată să-ţi dea un agrement tehnic pentru ceva ce au produs acum 20-30 de ani. Pentru acestea mai noi e în curs de emitere, avem alte 10 locuri de joacă care urmează a fi modernizate în totalitate, e o procedură în desfăşurare în momentul de faţă şi tot în procedură este şi mentenanţa locurilor de joacă care e scoasă la licitaţie”.
Întrebat dacă e corect ca spaţiile de joacă să fie folosite deşi teoretic sunt închise primarul Ionuţ Pucheanu a adăugat: ”Din punctul meu de vedere nu, dar nu sunt un specialist în exploatat locuri de joacă. Aşa cum au funcţionat până acum cred că pot funcţiona şi de acum încolo, e mai mult o chestie procedurală. Aceleaşi controale au fost dispuse la nivelul întregii ţări, din păcate la noi la Galaţi nu neapărat că ne-au găsit mai în neregulă decât alte municipalităţi, cred că funcţionarii publici din cadrul protecţiei consumatorului au fost ceva mai cu aplomb în aplicarea acestor măsuri, pentru că aceleaşi măsuri şi aceleaşi probleme sunt peste tot în ţară, dar la noi aşa se întâmplă mereu, noi suntem mai cu moţ”.


Articole înrudite