În cadrul Acvariului de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi vizitatorii pot admira de puţin timp două acvarii care îţi atrag privirea prin frumuseţea acestora. Este vorba de Aquascaping, o adevărată construcţie arhitecturală acvatică, în care se dezvoltă plante de apă specifice zonei tropicale. În cei 1.200 litri de apă este reprodus artificial un ecosistem de apă dulce, cu ajutorul unor dotări speciale. Dr. Gabriela Grioraş, muzeograf în cadrul Acvariului, vorbeşte cu pasiune despre Aquascaping, acest adevărat tablou viu pe care îl monitorizează: „Un acvariu trebuie sa fie mai mult decât un «cub de apă». În aquascaping, fiecare echipament care deserveşte micului ecosistem artificial substituie un mecanism pe care natura îl posedă, în perfecţiunea sa, astfel încât fiecare verigă vie a acvariului - plantele, nevertebratele, peştii - etalează particularităţile biologice (formă, culoare, comportament - după caz) în mod similar mediului natural din care provin”.
Trebuie spus că tabloul viu al Aquascaping-ului este format din aproximativ 30 de specii de plante de apă specifice zonei tropicale. Solul este format dintr-un substrat fertil protejat de un strat inert care permite intrarea graduală a nutrienţilor în circuitul materiei din acvariu. Un încălzitor de substrat induce curenţi verticali de convecţie, în mod similar fenomenelor zonei tropicale. Ca şi vieţuitoare, în Aquascaping se regăsesc nevertebrate şi peşti: trei specii de peşti şi trei specii de creveţi, alese astfel încât să îndeplinească atât un rol estetic dar şi unul funcţional în cadrul ecosistemului. Vizitatorii vor putea vedea aici peştele neon, tetra cu nasul roşu sau peştele consumator de alge Sae. Un adevărat spectacol de mişcare este oferit de sutele de creveţi Amano sau Red Cherry. „Aquascaping-ul are un rol funcţional şi estetic, ca şi plantele şi vieţuitoarele care-l animă. Prin acest tablou viu încercăm să aducem în faţa publicului biodiversitatea ecosistemului acvatic şi, în acelaşi timp, dorim să promovăm acvaristica profesională”, a adăugat dr. Gabriela Grigoraş.
În cadrul Acvariului de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi funcţionează un Club al Acvariştilor, în care cei pasionaţi de ihtiologie şi acvaristică se reunesc şi îşi împărtăşesc reciproc experienţa din acest domeniu.