24 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Autoutilitară cu muncitori, răsturnată de o limuzină
Autoutilitară cu muncitori, răsturnată de o limuzină

Şoferul unei limuzine Audi a fugit, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce a rănit cinci oameni care se aflau într-o dubiţă care s-a răsturnat în urma impactului ca urmare a neacordării priorităţii. Şoferul nu doar că nu a acordat prioritate, dar avea şi viteză. Accidentul a avut loc la intersecţia străzilor Basarabiei cu Poşta Veche. În urma coliziunii, autoutilitara s-a răsturnat şi a ricoşat în gardul unei case, pe care l-a rupt, fisurând şi ţeava de gaze ce alimenta locuinţa. Poliţiştii de la serviciul criminalistic au prelevat probe de pe limuzina în care se afla şoferul vinovat de accident, pentru a stabili identitatea acestuia în cazul în care maşina fusese condusă de altcineva decât de proprietar.
„Avea viteză şi a intrat în noi. Ne-am răsturnat. Nu îmi mai amintesc altceva. Am ajuns la spital, dar acum am venit să iau nişte acte din maşină”, a spus unul dintre cei cinci pasageri răniţi în urma impactului.
Microbuzul răsturnat ducea muncitorii în tura de noapte la o firmă.
„Două dintre cele cinci persoane rănite au fost internate în spital. Restul au fost tratate, dar s-au externat”, a precizat dr. Angel Trifan, UPU SMURD Spitalul de Urgenţă Galaţi.
Proprietarul casei al cărei gard a fost rupt şi a cărei ţeavă de gaze a fost ruptă a fost anunţat de vecini. „Casa este scoasă la vânzare. Acum trebuie să îi repar gardul. Am închis gazele, aşa că nu mai este pericol. Să văd cine mă despăgubeşte”, spunea Dumitru Miron, proprietarul casei.

Şoferul vinovat a venit singur la poliţie

Conducătorul auto vinovat de producerea accidentului s-a predat la sediul Poliţiei Rutiere din Galaţi. Este un bărbat de 36 de ani care a declarat în faţa poliţiştilor că s-a speriat în urma impactului şi, panicat, a plecat de lângă răniţi. Povestea lui este cercetată de poliţişti, care au deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă şi fugă de la locul accidentului. Maşina îi aparţine iubitei şoferului, aşa că se fac cercetări şi pentru a se confirma că într-adevăr omul era la volan şi nu s-a „sacrificat” pentru altcineva. „La patru ore de la producerea accidentului, conducătorul auto a venit la sediul poliţiei. A fost testat şi avea alcoolemie zero. Urmează să se continue ancheta”, a precizat Aurelian Ropotan, Serviciul Judeţean al Poliţiei Rutiere.


Articole înrudite