21 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Avalanşă de apeluri la salvare şi drumuri închise
Avalanşă de apeluri la salvare şi drumuri închise

Dacă miercuri dimineaţă nicio localitatea din judeţ nu mai era blocată şi niciun drum nu mai era cu totul închis, situţia s-a schimbat după ce a reînceput să viscolească. Circulaţia pe DN24D de la intersecţia cu DN26, pană la limita cu judeţul Vaslui, a fost închisă din nou, preventiv, din cauza viscolului extrem de puternic. Ieri dimineaţă, pe toate drumurile judeţene se circula în condiţii de iarnă, dar în jurul orei 14 au început să se blocheze din nou. Un număr de 35 de pompieri şi 20 de jandarmi acţionau ieri în localitatea Scânteieşti pentru eliberarea unor căi de acces şi pentru ajutorarea cetăţenilor din această localitate.

Cu 80% mai multe apeluri la ambulanţă

261 de gălăţeni din tot judeţul, în special de la ţară dar şi din oraşe, au sunat numai în ultima gardă şi au chemat ambulanţele. Numărul este cu mult peste cele obişnuite iar cazurile sunt dintre cele mai variate, de la bolnavi cronic până la atacuri de panică sau consum de alcool.
„Au sunat cu 80% mai mulţi oameni decât de obicei într-o astfel de gardă. Sunt oameni care s-au şi panicat că iar este vreme rea şi astfel li s-a agravat, probabil, sănătatea”, a precizat dr. Mihai Polinschi, director Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi.
Majoritatea celor care au sunat la ambulanţă au ajuns fie la spitalele din Galaţi fie la Tecuci. Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Berheci a murit la Spitalul de Urgenţă. El a fost adus de ambulanţă având boli cronice dar şi hipotermie şi degerături. Urmează ca necropsia să arate dacă a murit sau nu de frig.


Articole înrudite