Ca urmare a unei avarii survenite în cursul nopţii pe reţeaua SC Electrocentrale SA, debitul şi temperatura agentului termic furnizat de producătorul Electrocentrale se situează sub valorile necesare. Pentru a menţine parametrii agentului termic pentru încălzire cât mai apropiaţi de limita normalului, furnizarea de apă caldă a fost întreruptă şi va fi reluată după ce SC Electrocentrale SA va furniza agent termic cu parametri la valori care să permită şi asigurararea apei calde, nu numai a căldurii.
SC Electrocentrale SA a informat ca avaria a fost localizată pe strada Traian, pe segmentul dintre intersecţia cu strada Tecuci şi intersecţia cu strada Brăilei şi a afectat toţi consumatorii casnici şi non casnici din municipiul Galaţi.
La ora 12.30, Calorgal a anunţat că a început să întreprindă manevre pentru repornirea furnizării de apă caldă în municipiul Galaţi, deoarece deja parametrii agentului termic furnizat de Electrocentrale erau în creştere.
„Estimăm că în următoarele ore, pe măsură ce temperatura agentului termic furnizat de Electrocentrale va creşte, furnizarea de apă caldă va fi reluată în întreg municipiul, cu excepţia punctelor termice închise din cauza lucrările derulate pentru remedierea avariei de pe reţeaua Electrocentrale de pe strada Traian. Pe durata acestor lucrări, furnizarea de apă caldă şi căldură este sistată într-un număr de 1.080 de apartamente branşate şi locuite din 139 de scări de bloc din 42 de asociaţii de proprietari situate în Piaţa Centrală şi în Centru. Calorgal va relua furnizarea de caldură şi apă caldă în aceste scări de bloc deîndată ce SC Electrocentrale SA va remedia defecţiunea pe reţeaua magistrală şi va reîncepe alimentarea punctelor termice închise”, transmite Calorgal.